Skip to main content

LICEUL TEORETIC „ION VATAMANU” DIN MUN. STRĂȘENI A BENEFICIAT DE LUCRĂRI DE EFICIENTIZARE ENERGETICĂ CU SUPORTUL UNIUNII EUROPENE

07/10/2022

La 28 iulie 2022, la Strășeni, a fost convocată comisia de recepție la terminarea lucrărilor pentru examinarea lucrărilor desfășurate în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului „Ion Vatamanu” din municipiul Strășeni”, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru cu susținerea financiară a Uniunii Europene.

Comisia de recepție formată din reprezentanți ai ADR Centru, Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), antreprenorul și responsabilul tehnic, reprezentanți ai autorităților publice locale, conducerea liceului, reprezentanți ai serviciilor deconcentrate, au inspectat șantierul proiectului în vederea recepționării lucrărilor executate. Membrii Comisiei au acceptat recepția la terminarea lucrărilor, iar în scurt timp urmează organizarea recepției finale și transmiterea investiției către beneficiar.

În cadrul proiectului au fost executate următoarele lucrări:

  • renovarea acoperișului și montarea sistemului fotovoltaic capacitate de 10kw,
  • izolarea pereților exteriori a clădirii liceului cât și a planșeelor,
  • reabilitarea sistemului de încălzire și ventilare,
  • asigurarea cu apă caldă menajeră,
  • renovarea blocurilor sanitare interioare,
  • modernizarea cantinei instituției,
  • lucrări de sistematizare pe vertical și amenajare curții liceului,
  • iluminarea exterioară (LED)
  • asigurarea accesibilității pentru persoanelor cu dizabilități.

Valoarea totală a investițiilor se ridică la suma de 1,3 milioane Euro, dintre care 1,2 milioane Euro acordați de UE, și 102 000 Euro – contribuție locală. De noile condiții vor beneficia peste 650 de elevi, profesori și angajați auxiliari ai liceului.

Activități similare de recepție la terminarea lucrărilor au avut loc și în cadrul altor proiecte de infrastructură finanțate de UE, cum ar fi cele de la Ungheni, pentru îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare și sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, la Holercani, Dubăsari, pentru renovarea și sporirea eficienței energetice a clădirii Liceului Teoretic din localitate ș.a.

Acum, beneficiarii acestor investiții se pregătesc pentru evenimentele de inaugurare care vor fi organizate în lunile ce urmează și la care vor fi invitați reprezentanții UE, partenerii și beneficiarii care s-au implicat în implementarea proiectelor de infrastructură.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului „Ion Vatamanu” din municipiul Strășeni” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Centru și proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL). Proiectul MSPL este finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

 

Ultimele oportunități