Skip to main content

Mai mulți experți certificați la nivel internațional pe piața de consultanță

Datorită sprijinului financiar al Uniunii Europene, piața de consultanță în domeniul exportului s-a îmbogățit cu experți certificați de una dintre cele mai prestigioase structuri – Institutul de Export și Comerț International din Marea Britanie. Certificarea a fost organizată în cadrul Programului UE „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova.

Timp de cinci luni, 20 de specialiști în export din dreapta și din stânga râului Nistru au studiat instrumentele necesare pentru desfășurarea tranzacțiilor de comerț internațional: proceduri vamale, regimuri de comerț internațional, instrumente de facilitare a comerțului stabilite de Acordul de Asociere cu UE ș.a. Dintre aceștia, 18 au susținut examenul și au fost certificați de către instituția de profil din Marea Britanie. Astfel, de acum înainte, companiile de pe ambele maluri ale râului Nistru vor beneficia de servicii calitative pentru  a-și fortifica potențialul de export.

Potrivit lui Marco Gemmer, șef adjunct al Secției proiecte și cooperare tehnică a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, certificarea internațională a specialiștilor în export va contribui direct la sporirea capacităților asociațiilor de business și a companiilor în extinderea capacității de export pe piața externă.

„Într-o piață globală tot mai deschisă pentru exportatori în ceea ce ține de barierele tarifare, este nevoie de o abordare calificată. Și anume, este extrem de important ca planurile de intrare pe piețe noi să fie studiate minuțios înaintea semnării oricărui  contract de export, pentru a minimiza riscurile și a maximiza profiturile. Pentru aceasta este nevoie de specialiști calificați, iar cursurile de instruire și ulterioara certificare au contribuit mult la profesionalizarea serviciilor oferite de experții în export”, este convins Stas Madan, reprezentant al unei companii de consultanță.

„Un specialist calificat în domeniul exporturilor te ajută să mărești profitul și să economisești din timp și cheltuieli. Prezența pe piață a unor experți în export, în special, in contextul posibilităților oferite de Zona de liber Schimb cu UE, este mai mult decât necesară. Graficul instruirilor a fost foarte încărcat, însă cunoștințele obținute au meritat efortul”, a adăugat un alt participant la instruiri, Vladimir Isaev.

Activitățile de instruire și certificare au fost asigurate de Institutul de Export și Comerț International și de Compania de consultanță „Public Administration International” din Marea Britanie. La nivel local au fost implicate AO „Alternative Internaționale de Dezvoltare” (Chișinău) și AO „Sigma-expert” (Bender).

Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistrul prin implicarea liderilor locali, a mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a businessului și infrastructurii sociale. Programul e finanțat de Uniunea Europeană și este implementat de PNUD Moldova. Mai multe detalii pe www.md.undp.org.