Skip to main content

Merele moldovenești au ajuns la Berlin

Douăsprezece companii, membre ale Asociației „Moldova Fruct”, au participat în luna februarie 2017 la cea de-a 25-a ediție a Târgului internațional „Fruit Logistica”, desfășurat la Berlin. Acolo, cei mai mari producători, procesatori și exportatori de fructe din Republica Moldova au avut posibilitatea de a-și expune produsele, de a studia inovațiile mondiale în domeniu și de a întâlni potențiali parteneri de afaceri, reprezentanți ai rețelelor de comerț cu amănuntul și en-gros.

„Îi putem fideliza pe consumatori prin calitate, ajustare la noile realități și prin promovare insistentă”, a spus Iurie Fală, director executiv „Moldova Fruct”.

„Fruit Logistica” este cea mai mare expoziție europeană dedicată produselor alimentare proaspete, care se desfășoară anual în capitala Germaniei și care întrunește peste 2800 de companii participante și peste 70.000 de vizitatori.

Producătorii moldoveni participă la acest eveniment începând din anul 2011. Acest lucru este posibil datorită Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), prin intermediul unui proiect finanțat de Guvernele Norvegiei și României, cu sprijinul financiar al Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) și în parteneriat cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și Asociația „Moldova Fruct”.