Skip to main content

Misiune de asistență tehnică privind îmbunătățirea competențelor profesionale ale staff-ului academic din Republica Moldova

Oficiul Național Erasmus+ a organizat în perioada 25-26 februarie 2019 o misiune de asistență tehnică privind îmbunătățirea competențelor profesionale ale staff-ului academic.

Speakerii evenimentului au fost experți din cadrul Asociației Universităților Europene (AUE), Jon Turner, directorul Institutului pentru dezvoltare academică din cadrul Universității din Edinburgh, Marea Britanie, și Catherine Bovill, specialist în implicarea studenților din cadrul aceleiași instituții.

Evenimentul, desfășurat pe parcursul a două zile, a prevăzut o sesiune plenară, dar și întrevederi bilaterale cu rectori și prorectori ai universităților din Republica Moldova.

Experții au vizitat Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat din Moldova și Academia de Studii Economice a Moldovei, discuțiile fiind axate pe formarea staff-ului academic și diversificarea metodelor de predare în cadrul instituțiilor de învățământ superior.

Seminarul național a reunit peste 70 de profesori și staff administrativ din universitățile din Republica Moldova, fiind găzduit de Academia de Studii Economice a Moldovei. La eveniment au participat, de asemenea,  Fabien Schaeffer, ofițer de program pentru educație, cultură și tineret din cadrul Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Doina Usaci, reprezentanta Direcției politici în domeniul învățământului superior din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și rectorul Academiei de Studii Economice a Moldovei, Grigore Belostecinic.

Evenimentul a fost organizat de către Oficiul Național Erasmus+, cu sprijinul SPHERE (Support and Promotion for Higher Education Reform Experts), Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și Ministerul Eeducației, Culturii și Cercetării. Evenimentul face parte din activitățile echipei de Experți în Reforma Învățământului Superior (HEREs) Erasmus+ (Key Action 3: Support for policy reform).

Ana SAMSON ana.samson@erasmusplus.md Fabien SCHAEFFER,  fabien.schaeffer@eeas.europa.eu