Skip to main content

MISIUNEA UNIUNII EUROPENE DE ASISTENŢĂ LA FRONTIERĂ ÎMPĂRTĂȘEȘTE CELE MAI BUNE PRACTICI EUROPENE DE CONTROL ALEATORIU

La 18 noiembrie, EUBAM a organizat un atelier online cu privire la aplicarea controlului aleatoriu în sistemul de analiză a riscurilor pentru conducerea de nivel superior și ofițerii al Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei. Misiunea a invitat ofițerii Administrației Naționale a Veniturilor din Republica Polonă să fie principalii vorbitori la eveniment. La atelier s-au alăturat și reprezentanți al Serviciului Vamal al Republicii Moldova pentru a-și lărgi cunoștințele în acest sens.

Experții de la Administrația Națională a Veniturilor din Republica Polonă au prezentat participanților abordarea lor față de principiile, funcțiile și obiectivele de bază ale controlului aleatoriu. Totodată, participanții au discutat condițiile pentru buna funcționare și implementarea eficientă a controlului aleatoriu, acordând o atenție deosebită aspectelor practice ale acestei probleme. Experții polonezi au împărtășit cu omologii lor ucraineni și moldoveni experiența lor în implementarea controlului aleatoriu în sistemul de analiză a riscurilor și utilizarea eficientă a acestuia în combaterea contrabandei. La sfârșitul atelierului de lucru, profesioniștii vamali ucraineni și europeni au avut o masă rotundă cu privire la implementarea controlului aleatoriu în cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei.

Referind-se la rezultatul atelierului, Șeful Misiunii EUBAM, generalul Slawomir Pichor, a declarat,

„Pe de o parte, procedurile corespunzătoare de control aleatoriu ajută la combaterea lipsei de conformare de către companiile care cunosc bine metodele și măsurile aplicate de ofițerii vamali. Pe de altă parte, acest caracter foarte aleatoriu ajută la minimizarea riscului influenței corupției asupra afluxului ilegal de mărfuri și contrabandă în țară. Datorită acestor controale imprevizibile, autoritățile vamale rămân în alertă și actualizate, deoarece riscurile evoluează constant în timp. Astfel de ateliere nu doar ajută partenerii noștri să se familiarizeze cu cele mai bune practici europene în această privință, ci și să stabilească un dialog cu omologii lor din UE și să facă schimb de experiență practică valoroasă.”