Skip to main content

Nadejda Chetraru, femeia care ajută la dezvoltarea gestionării situațiilor de urgență din Moldova

MK3 3597 0

  • Consolidarea Instituțiilor & guvernarea bună
  • Guvernarea, supremația legii și drepturile omului
  • Conectivitate, eficiența energetică, mediul și schimbările climatice
  • Mediul & schimbările climatice

Întreaga carieră a Nadejdei Chetraru, pe care a început-o încă de pe băncile universătiții, este legată de Inspectoratul General Situații de Urgență a Republicii Moldova.

Este unica femeie din cadrul Direcției Generale Planificare, Coordonare și Operații și șefa Direcției analiză, planificare și coordonare, din cadrul instituției.

De 17 ani, Nadejda Chetraru activează în domeniul protecției civile și managementul situațiilor de risc, asta deși prima facultate este de Limbi și Literaturi Străine.

Odată ajunsă la Inspectorat, Nadejda Chetraru a înțeles că ar fi interesată să studieze mai aprofundat domeniul și astfel a devenit una din cele trei persoane selectate pentru a studia, timp de 2 ani, la Academia Protecției Civile din Federația Rusă.

De-a lungul activității sale în domeniul gestionării situațiilor excepționale, Nadejda Chetraru a căutat să se perfecționeze pe plan profesional. Astfel, în 2017 a devenit și prima femeie din Republica Moldova care a condus echipa LEMA (Autoritatea locală de management de urgență) în cadrul unui exercițiu regional de teren, la scară completă, EU MOLDEX 2017, organizat de Programul de Prevenire, Pregătire și Răspuns la Dezastrele naturale și provocate de om în Țările Parteneriatului Estic (programul PPRD East 2), finanțat de UE.

„Conform scenariului, s-a produs un cutremur de pământ și a fost solicitată intervenția echipelor internaționale. Eu conduceam cu echipele din mai multe instituții naționale ca Departamentul trupelor de carabinieri, Inspectoratul General al Poliției, Poliția de Frontieră, Seviciul Vamal, Ministerul Sănătății, Dispeceratul care recepționa apelurile de urgență”, spune Nadejda Chetraru.

Colaborarea cu PPRD east spune că a ajutat-o să-și consolideze experiența în gestionarea situațiilor de risc, cunoștințe pe care le implementează acum în Moldova. „În primul rând am cunoscut experiența statelor membre din UE în gestionarea situațiilor excepționale, am avut șansa să mă aflu în poziția de conducător LEMA, care este centrul de dirijare în caz de situații excepționale”, a adăugat Nadejda Chetraru.

Nadejda Chetraru spune că nu a întâlnit dificultăți fiind unica femeie dintr-o Direcție Generală din cadrul IGSU. „Este important să formezi o echipă și atunci poți lucra și în cadrul Inspectoratului și în teren”.

După două facultăți și 17 ani de experiență în domeniul gestionării situațiilor de urgență, Nadejda Chetraru spune că nu se oprește aici și n-ar fi împotrivă să mai facă o facultate în domeniu, să participe la cursuri internaționale de perfecționare și să colaboreze cu alte state pentru a dezvolta capacitățile țării în gestionarea situațiilor excepționale.

Autor: Adriana Vlas

Article published in Romanian language by UNIMEDIA