Skip to main content

Noi servicii sociale pentru copiii cu nevoie speciale de pe malurile Nistrului

19/03/2017

Persoanele cu nevoi speciale de pe ambele maluri ale Nistrului și din Găgăuzia nu vor mai trebui să se despartă de familiile ori de comunitățile lor pentru a se bucura de servicii sociale de calitate. Aceasta, deoarece serviciile vor veni mai aproape de ei. Și anume, vor fi înființate șase servicii de asistență socială – cinci echipe mobile și un centru de zi – de care vor beneficia peste 125 de copii cu dizabilități.

La realizarea acestor inițiative vor colabora, într-o atmosferă de încredere sporită, organizațiile societății civile și cele ale administrației publice locale din regiunile date. Astfel, ele se vor implica în procesul de punere în aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Se va întâmpla în cadrul Proiectului „Servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități pentru sporirea încrederii între cele două maluri de Nistru”, finanțat de UE și care a fost lansat la început de 2017.

Potrivit Ekaterinei Dorodnova, consilier pentru afaceri politice la Delegația UE la Chișinău, „în acest mod Uniunea Europeană contribuie la dezvoltarea serviciilor de protecție socială și la asigurarea drepturilor pentru persoanele cu dizabilități”. La rândul său, Ludmila Malcoci, director executiv „Keystone Moldova”, s-a arătat convinsă că „aceste servicii sunt un mecanism excelent pentru prevenirea instituționalizării copiilor cu dizabilități, respectiv pentru incluziunea lor socială”.

Proiectul, care este parte a Programului de măsuri de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, este realizat de Asociația „Keystone Moldova”, în comun cu Centrul de Reabilitare și Consultanță OSORC și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu dizabilități din Republica Moldova (AOPD). Costul total al proiectului este de 559.968,45 de euro, din care 80% sunt oferite de UE și 20% – de către partenerii de implementare și de IM Partenerul Suedez de Dezvoltare (SOIR).

Ultimele oportunități