Skip to main content

Nouă licee din sudul țării și-au inaugurat laboratoarele digitale cu suportul EU4Moldova: Startup City Cahul

11/07/2022

Inovator, creativ și complet echipat cu dispozitive digitale moderne – așa arată Laboratorul Digital amplasat în Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul. Liceul și-a deschis ușile spațiului proaspăt renovat, pentru a găzdui  evenimentul de lansare a proiectului „Laboratoare Digitale” – inițiativă la care s-au alăturat alte opt instituții din regiune conectate la programul „Tekwill în Fiecare Școală”. În cadrul acestora, circa 3.000 de elevi vor avea posibilitatea să-și dezvolte abilitățile digitale și să se adapteze la cerințele actuale de pe piața muncii, pentru a accesa oportunități profesionale atractive acasă, în Republica Moldova.  

„Proiectul EU4Moldova: Start-up City Cahul, parte a programului mai amplu EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat la Cahul și Ungheni, susține transformarea digitală a economiei și societății moldovenești. Lansarea laboratoarelor digitale, o inițiativă la nivel național, reprezintă un pas înainte pentru ca noua generație să obțină competențe digitale atât de necesare și esențiale pentru progres, dezvoltare și prosperitate. Invit elevii din regiunea Cahul și profesorii acestora să valorifice noile oportunități și îndemn alte școli de a se alătura inițiativei «Viitorul este în mâinile voastre!»”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova. 

„Este inspirațional să vedem că învățarea digitală în școli se îmbunătățește accelerat aici, în Moldova. Ca și concept, laboratoarele digitale sunt foarte populare în Suedia și suntem siguri că vor deveni un succes și la nivel local. Aceste laboratoare tehnologice moderne, cu drepturi depline, vor deveni centre de excelență în proiectarea gândirii și inovării, unde arta și creativitatea pot fi îmbinate cu coduri și algoritmi. Cursurile practice vor încuraja tinerii, fete și băieți, în primele lor interacțiuni cu limbajele de programare, robotică și automatizare și, în cele din urmă, îi vor ajuta să dobândească competențele necesare pentru a reuși la viitorul job.”, Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova. 

Șapte dintre cadrele didactice ale instituției au studiat discipline noi în cadrul programului „Tekwill în Fiecare Școală”. Aici, circa 160 de elevi din sudul țării își formează și își îmbunătățesc abilitățile digitale – un absolut necesar pentru profesiile de astăzi, dar mai ales pentru cele din viitor. De aceea, Laboratoarele Digitale sunt dotate cu echipamente digitale moderne, dar și spații bine amenajate care să stimuleze gândirea logică și creativitatea.  

Tatiana Buciuceanu, directoare, Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din s. Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul: „Laboratorul digital a fost extrem de necesar în liceul nostru o dată cu implementarea proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” și predarea a trei cursuri opționale privind tehnologiile informaționale. În sala de informatică tehnica nu este destul de performantă, iar elevii nu își pot îndeplini proiectele conform cerințelor actuale. Mai ales că mulți copiii nu au nici acasă dispozitivele necesare pentru a exersa. O dată cu crearea și dotarea laboratorului digital dispunem de tehnică de ultimă generație și este mult mai ușor să desfășurăm orele și să ajutăm elevii să obțină abilitățile necesare pentru formarea lor, dar și accesarea profesiilor viitorului.” 

Fiecare laborator din cadrul proiectului cuprinde cinci zone tematice: zona pentru profesori dotată cu birou, ecran mare și tablă interactivă; zona pentru elevi echipată cu laptopuri, calculatoare și camere web, zona pentru imprimare; zona creativă, amenajată cu o tablă și fotolii „puf”, dar și zonă de depozitare. Acestea asigură atât buna desfășurare a cursurilor tematice, cât și oferă acces la tehnologii informaționale elevilor care nu au un dispozitiv digital acasă. În anul curent, își vor deschide ușile alte 8 laboratoare digitale în școlile din regiunea de sud a țării. 

Ultimele oportunități