Skip to main content

OCNIŢA ŞI CANTEMIR ÎNTR-UN VIDEO DESPRE ILUMINATUL STRADAL PRODUS CU SUPORTUL UNIUNII EUROPENE

Cu sprijinul Uniunii Europene a fost realizat un spot video despre proiectul de modernizare a iluminatului stradal din Ocniţa şi Cantemir „Green Light Moldova!”. Proiectul a fost implementat în cadrul programului UE „Convenţia Primarilor-Proiecte Demonstraţionale” (CoM-DeP) şi a primit Premiul UE pentru Energie Durabilă în Parteneriatul Estic. Proiectul a fost gestionat de Asociaţia Obştească „Alianţa pentru Eficienţă Energetică şi Regenerabile” (AEER), în parteneriat cu oraşele Cantemir şi Ocniţa şi co-finanţare din surse locale.

Spotul video prezintă lucrările realizate la Cantemir şi Ocniţa şi rezultatele obţinute, în acest scop fiind intervievaţi primarii celor două localităţi, dar şi simplii cetăţeni. Este o poveste de succes despre modul în care oraşele mici devin eficiente, durabile (asigurând în acelaşi timp o reducere a consumului de energie şi a emisiilor de CO2).

Cantemir şi Ocniţa sunt semnatare ale iniţiativei europene „Convenţia Primarilor privind Clima şi Energia”, au dezvoltat şi implementează Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă, asumându-şi să reducă consumul de energie şi emisiile de CO2 cu 20% până în 2020.

Video este disponibil pe pagina de Facebook @ AEERmd, link: https://www.facebook.com/AEERmd/posts/3511796962209112