Skip to main content

Perioada de înscriere la Programul „Femei în afaceri” s-a încheiat la 30 aprilie

Termenul de înscriere la Componenta I a Programului-pilot „Femei în afaceri” a fost extins până la 30 aprilie 2017. Între timp, la această etapă a programului și-au exprimat dorința de a participa peste 350 de femei. Ele vor beneficia de instruire și îndrumare, pentru a-și putea lansa, în următoarele 12 luni, propria afacere în Republica Moldova.

Circa 30% dintre candidate au optat pentru lansarea sau extinderea afacerii în domeniul prestării serviciilor, alte 30% – în cel al producerii, iar 40% doresc să gestioneze afaceri în agricultură, meșteșugărit, agroturism sau activități mixte. Majoritatea formularelor au venit de la beneficiarele din centrul țării și din mun. Chișinău – circa 70%. Din cele peste 350 de femei înscrise, 80% au studii universitare sau postuniversitare, iar 26% sunt șomere.

Programul-pilor „Femei în afaceri” a fost lansat în anul 2016 de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, cu scopul de a le oferi femeilor șansa de a se lansa în domeniul afacerilor în mod profesionist, fiind ghidate de experți. El va oferi sprijin pentru femeile antreprenoare la trei etape diferite de dezvoltare a afacerii.

Componenta I prevede instruirea și îndrumarea a peste 300 de femei, doritoare de a-și lansa propria afacere în următoarele 12 luni de la înscriere. Componenta II este destinată antreprenoarelor care gestionează afaceri mai puțin de doi ani. În acest caz vor fi selectate 100 de femei-antreprenoare, care vor beneficia de granturi pentru dezvoltarea afacerii. În cadrul Componentei III vor fi selectate zece companii, gestionate de femei, active pe piață mai mult de doi ani, care își propun investiții de scară largă pentru extinderea pieței de desfacere și promovarea exporturilor. Suma grantului va fi de circa 70 de mii de euro.

Doritoarele de a candida la program pot accesa pagina web a ODIMM sau să se adreseze direct la sediul organizației: str. Serghei Lazo, 48, mun. Chișinău.