Peste 2 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au călătorit fără vize în Uniunea Europeană
Pe 28 aprilie Republica Moldova marchează zece ani de la liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Pe parcursul acestor 10 ani, au călătorit fără viză, folosind pașaportul biometric, în spațiul Schengen 2 156 882 cetățeni ai Republicii Moldova, care au efectuat 31 248 082 călătorii, adică în medie peste 15 călătorii per persoană în decurs de 10 ani. Totodată, financiar moldovenii au evitat cheltuieli de minim 270 milioane de euro, pe care ar fi trebuit să îi achite pentru procedurile de obținere a vizelor.
Acestea sunt unele concluzii a conferinței de presă dedicate marcării a celor 10 ani de la obținerea regimului fără cu UE, care a fost organizată, vineri 26 aprilie 2024, de către Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS) în colaborare cu Centrul de informare Europeană „Europe Cafe”
Potrivit organizatorilor, călătoriile fără vize au deschis noi oportunități pentru cetățenii Republicii Moldova, oferindu-le posibilități mai mare ca să exploreze diversitatea culturală a Europei, să-și viziteze rudele și prietenii stabiliți în statele membre ale UE, precum și să își dezvolte cunoștințele și abilitățile prin participarea la programe de mobilitate și educație.
„Zece ani de regim liber de călătorii cu Uniunea Europeană, pentru milioane de moldoveni a însemnat sfârșitul rândurilor interminabile după viză, dispariția rețelelor criminalizate de transport ilegal de pasageri, încheierea drumurilor pline de pericole prin munți și păduri pe care din păcate mulți moldoveni le-au parcurs ca să ajungă în țările europene încercând să ajungă acolo ilegal. Acest beneficiu de a pleca oricând să vezi părinții sau copiii, să vezi prietenii, oamenii dragi, să mergi la un meci de fotbal sau să mergi într-o călătorie, fără a fi nevoit să cheltui timp, bani, să aștepți răspunsul 15 zile și să ai emoții dacă vei primi sau nu viză, toate aceste beneficii nu pot fi măsurate în bani sau timp”, a spus Iulian Groza, Director executiv IPRE.
La rândul său, Vadim Pistrinciuc, Director executiv IPIS, a declarat: „Ne bucurăm că nu vedem rânduri la centrul unic de vize, la ambasade din Chișinău, că nu mai avem știri despre oameni mințiți de escroci care promiteau pătrunderea ilegală în spațiul Schengen. Dar, Uniunea Europeană nu trebuie să fie numai despre călătorii libere, vine etapa în care Uniunea Europeană va fi mai prezentă în Moldova. Procesul de integrare va aduce în Moldova investiții, transformări, infrastructură și posibilități pentru oamenii de afaceri, pentru specialiști, pentru comunitățile locale să acceseze fonduri, să crească, să se extindă. Procesul de integrare face ca toată piața Uniunii Europene să fie deschisă pentru producători, meșteri, artiști, sectorul creativ, turism, sportivi, transportatori, prestatori de servicii. E cea mai mare și mai dorită piață de desfacere din lume”.
Reamintim că, la data de 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001, astfel fiind abolită obligația de a deține viză de scurtă durată pentru cetăţenii moldoveni, posesori ai paşapoartelor biometrice, care călătoresc în Spaţiul Schengen.