Skip to main content

Peste 3,4 milioane de elevi și profesori din 84 țări s-au alăturat Săptămânii UE a Programării (EU Code Week)

Снимок экрана 2021 02 15 в 16.00.35

  • Mobilitate & contacte interpersonale
  • Educație și formare profesională
  • Cercetare & inovații

Săptămâna trecută că peste 3,4 milioane de elevi și profesori din 84 țări, inclusiv echipe din cele șase țări Partenere din Est, s-au alăturat inițiativei Săptămâna UE a Programării (EU Code Week) și au participat la peste 72.000 de activități de programare. 

Săptămâna UE a Programării este o mișcare la nivel local condusă de voluntari (ambasadorii Code Week, profesori lideri și alți entuziaști din domeniul programării din întreaga lume). Mișcarea este finanțată de Comisia Europeană ca parte a strategiei sale privind Piața Unică Digitală și prin Planul de Acțiune pentru Educația Digitală.

În 2020, Săptămâna UE a Programării a trecut la un nou model hibrid și a introdus evenimente virtuale pentru a facilita participarea online a școlilor din întreaga Europă și nu numai. Măsurile au inclus un calendar de evenimente online, o vânătoare digitală de comori și un eveniment virtual de lansare.

Potrivit organizatorilor Săptămânii UE a programării, 55% din activități s-au concentrat pe programare/codificare ludică și 20% pe concepte de bază de programare. Dar un număr din ce în ce mai mare se concentrează pe activități STEM mai avansate, cum ar fi robotica, elaborarea jocurilor sau manipularea datelor.  20% din activități au fost „deconectate” (unplugged), ceea ce înseamnă că nu au folosit nici o tehnologie. 

Participantul mediu avea 10 ani, 41% dintre participanți erau fete și 59% erau băieți.

Au participat toate cele șase țări Partenere din Est, Moldova a prezentat 59 de activități.

Anul trecut, Săptămâna UE a Programării a introdus și mai multe resurse online pentru a ajuta educatorii să predea programarea în școală. Noile materiale de instruire includ o introducere în Inteligența Artificială pentru școli, Programarea pentru obiectivele de sustenabilitate, o serie de webinare și o colecție de ateliere virtuale, numite Coding@Home. În plus, 4.000 de profesori din întreaga lume au participat la două cursuri masive online deschise (MOOC). Subiectele au inclus codarea, gândirea computațională, programarea vizuală, robotica și dezvoltarea aplicațiilor.

Un nou MOOC cu trei module „Bazele IA pentru școli” urmează să înceapă pe 8 martie 2021.

Următoarea ediție a Săptămânii UE a Programării va avea loc în perioada 9-24 octombrie 2021.

Află mai multe

Comunicat de presă