Skip to main content

Peste 370 de copii au ilustrat soluțiile pentru criza energetică 

04/02/2023

Câștigătorii și finaliștii concursului de desene privind eficiența energetică și energia regenerabilă și reducerea impactului asupra climei au fost premiați de Uniunea Europeană și PNUD pe 14 decembrie. Cele mai bune 12 lucrări au fost incluse într-o ediție specială a unui calendar pentru anul 2023.

Concursul a fost organizat de programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova, în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile.

Economisirea energiei înseamnă protejarea mediului și economie de bani. Vreau să îi felicit pe toți copiii care au participat la concursul de desen și să-i asigur că sunt ambasadorii unei viitoare planete mai verzi și mai sigure. O eficiență energetică mai mare poate fi atinsă de fiecare dintre noi separat și toți împreună ca o echipă. Uniunea Europeană își menține angajamentul de a sprijini Republica Moldova în abordarea crizei energetice și stimularea tranziției verzi prin investiții în energie regenerabilă”, a declarat Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.

La concurs au participat peste 370 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 10 și 16 ani, din 56 școli, cu lucrări în ulei, acuarelă, creion, peniță, colaj. Lucrările au fost apreciate de un juriu format din artiști plastici și reprezentanții programului finanțat de UE. 

Am avut emoții mari lucrând la acest desen, pentru că este o temă complicată și importantă și sunt încântată de lucrările colegilor cu care am concurat. Mulțumesc profesoarei mele de artă plastică pentru inspirație și Uniunii Europene pentru inițiativa acestui concurs”, a declarat Bianca Mateiciuc, 14 ani, Liceul Teoretic „Ginta Latină” din Chișinău.

Cu un buget de 10 milioane de euro, programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea impactului crizei energetice și la atenuarea poverii sărăciei energetice. 

Ultimele oportunități