Skip to main content

Peste 600 de elevi și profesori de la Liceul ‘Constantin Spataru’ din Leova beneficiază de condiții moderne de studiu și de muncă

La 20 mai, în cadrul festivităților de Ziua Europei la Leova – elevii și părinții lor, profesorii, ambasadorii Uniunii Europene și Germaniei, precum și mulți alți invitați au sărbătorit inaugurarea clădirii renovate a Liceului „Constantin Spataru”.

Grație fondurilor UE oferite pentru panouri solare, o termoizolare îmbunătățită, ferestre noi, sisteme de încălzire și de ventilație mai eficiente, liceul va consuma acum doar o treime din energia folosită anterior.

Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova: „Uniunea Europeană înseamnă școli frumoase, înseamnă poduri, înseamnă tot ce vedem noi frumos, drumuri, reparații, asta e Uniunea Europeană. Uniunea Europeană mai înseamnă încă ceva care e greu de palpat, dar e foarte important, asta înseamnă pace. Înseamnă respect față de om, înseamnă libertatea de a spune opinia, de a trăi liber, de a te realiza. Asta ne dorim noi, nu doar să avem drumuri și școli frumoase, dar să ne putem să ne realizăm.”

Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova: „Sunt bucuros că, grație suportului financiar al Uniunii Europene pentru renovarea liceului Constantin Spătaru din Leova, elevii și profesorii vor avea un mediu mai bun de studii. Este o realizare semnificativă, deoarece a investi în tineri înseamnă a investi într-un viitor mai bun pentru Republica Moldova.  Uniunea Europeană a contribuit cu circa patruzeci de milioane de euro pentru a sprijini accesul la serviciile publice locale pentru cetățenii din Moldova, iar lucrările de renovare a Liceului Constantin Spătaru reprezintă un exemplu remarcabil al modului în care putem economisi energia datorită investițiilor în panouri solare, izolație îmbunătățită, schimbarea ferestrelor, un sistem mai bun de încălzire și ventilație.”

Margret Uebber, ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova: „Mă bucur că putem inaugura Liceul „Constantin Spătaru”, care a fost renovat în cadrul proiectului de eficiență energetică finanțat de UE, în această zi specială în care sărbătorim Ziua Europei la Leova. Proiectul reprezintă cooperarea strânsă și eficientă dintre UE, Germania și Moldova, împreună cu structurile locale de dezvoltare regională. Proiectul a fost însoțit de măsuri de dezvoltare a capacităților și de management al energiei susținute de guvernul german. Sunt sigură că va ajuta la crearea unui mediu mai bun și benefic pentru generații de elevi.”

Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” a fost renovat și eficientizat energetic în urma realizării a 15 măsuri investiționale. Valoarea totală a proiectului constituie aproximativ 62,28 mil. lei, din care 60,48 mil. lei reprezintă finanțarea Uniunii Europene și 1,8 mil. lei – cofinanțarea din partea Consiliului Raional Leova și a Primăriei orașului Leova. 

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic „Constantin Spataru” din orașul Leova” este finanțată de Uniunea Europeană și implementată de ADR Sud în cadrul proiectului „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și eficiența energetică a clădirilor publice”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIRD). Bugetul total al proiectului este de 39,8 milioane de euro.