Skip to main content

Platforma de sprijin pentru  Republica Moldova: BEI va continua să investească în Moldova

Banca Europeană de Investiții (BEI), bancă a Uniunii Europene, continuă să ofere sprijin financiar și tehnic Republicii Moldova, investind aproape 280 de milioane de euro în formă de împrumuturi și mobilizând în anul 2022 circa 16 milioane de euro în formă de granturi pentru sectorul public și privat.

Vicepreședintele BEI, Teresa Czerwińska, la cea de-a treia conferință ministerială a Platformei de Sprijin pentru Moldova, din noiembrie 2022, a anunțat noi investiții pentru anul 2023 în sectoare cheie ale economiei moldovenești, inclusiv investiții în proiecte de transport, energie și sănătate în întreaga țară. Aceste investiții vor ajuta Republicii Moldova să atenueze efectele economice și sociale ale invaziei Ucrainei de către Rusia și să sprijine aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.

Vicepreședintele BEI, Teresa Czerwińska, care este responsabilă de operațiunile din Moldova, a declarat: „BEI va continua să contribuie la o Moldova puternică din punct de vedere economic, independentă din punct de vedere energetic și ecologică. Până în prezent, am făcut acest lucru investind 280 de milioane de euro și mobilizând alte 16 milioane de euro în formă de granturi pentru proiecte din sectorul public și privat numai în anul 2022. În anul viitor, prioritatea noastră vor fi investițiile în sectoarele energetic și de transport, care vor ajuta Moldovei să obțină independență energetică și să se integreze în continuare în Uniunea Europeană. De asemenea, planificăm să sprijinim proiecte de asistență în domeniul sănătății, care urmăresc să asigure accesul la servicii medicale de înaltă calitate. Investițiile noastre pot aduce îmbunătățiri tangibile în viața oamenilor din Moldova, BEI manifestându-se ca un partener de încredere pentru țară. Astăzi, la Platforma de Sprijin pentru Moldova de la Paris, am informat partenerii noștri despre aceste planuri și am transmis un mesaj foarte clar – Moldova poate să conteze în continuare pe BEI.”

Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat: „Uniunea Europeană este încântată că și-a unit forțele cu BEI pentru a acorda ajutor Republicii Moldova în actuala criză energetică. Până în prezent, UE a contribuit cu fonduri nerambursabile de 64 de milioane de euro la inițiativele comune ale UE și BEI. Pentru viitor, UE deja a anunțat 250 de milioane de euro, dintre care 50 de milioane de euro vor constitui asistență pentru nevoile bugetare ale țării pentru a depăși această perioadă de iarnă. În plus, Uniunea Europeană se angajează să sprijine Moldova în conectarea infrastructurii sale de transport la TEN-T. În viitorul apropiat, UE va oferi un grant de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea căilor ferate, va facilita participarea Republicii Moldova la Tratatul privind Comunitatea Transporturilor și va ajuta țara să-și elaboreze strategia națională de mobilitate. Ca atare, rămânem angajați într-un dialog eficient și continuu în această direcție.”

Finanțare adițională din partea BEI pentru Moldova în anul 2023

În conformitate cu prioritățile UE și ale Republicii Moldova, BEI și-a confirmat disponibilitatea de a-și continua implicarea în țară, în special pentru a ajuta Republicii Moldova să depășească provocările semnificative, cu care se confruntă în prezent în sectorul energetic și în general, în economie.

În anul 2023, se anticipă că BEI va acorda împrumuturi, combinate cu granturi și asistență tehnică, în valoare de aproximativ 150-170 milioane de euro. Anticipările sunt că finanțarea va cuprinde o gamă largă de proiecte axate pe eficiența energetică și atenuarea schimbărilor climatice, în conformitate cu inițiativa European Green Deal din regiune, răspunzând nevoilor țării în sectoarele sănătății și digitalizării și investind în sectorul agroalimentar al Republicii Moldova. 

BEI și Echipa Europa vor investi în infrastructura energetică, de transport și de sănătate

Războiul Rusiei împotriva țării vecine, Ucraina, cauzează provocări economice și sociale complexe pentru Moldova. Acestea includ o creștere cardinală a prețurilor la energie, inflație ridicată, lanțuri de aprovizionare întrerupte, oportunități comerciale ratate și o situație de urgență umanitară declanșată de fluxul mare de refugiați de război din Ucraina. Guvernul Republicii Moldova și BEI au lucrat împreună pe tot parcursul anului 2022 pentru a atenua aceste efecte negative asupra economiei naționale.

Astfel, BEI a acordat un împrumut de 150 de milioane de euro  pentru reconstrucția autostrăzilor magistrale, accelerând integrarea Republicii Moldova în rețeaua transeuropeană de transport și în Uniunea Europeană. BEI planifică să ofere Republicii Moldova o sumă suplimentară de 100 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2022 pentru reparația și modernizarea altor drumuri naționale principale.

BEI a anunțat investiții viitoare pentru îmbunătățirea eficienței energetice, a securității energetice și pentru diversificarea aprovizionării cu energie în Republica Moldova, care sunt cheia independenței energetice față de combustibilii fosili. De asemenea, BEI a anunțat planuri de a oferi aproximativ 30 de milioane de euro unui operator privat al unui sistem de distribuție a energiei electrice din Moldova pentru a finanța modernizarea, digitalizarea și extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice care ar acoperi partea centrală și de sud a țării, inclusiv capitala, orașul Chișinău. În plus, un acord de grant de investiții UE în valoare de 12,4 milioane de euro semnat în anul 2022 va ajuta țării să implementeze un proiect BEI de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor publice, inclusiv a spitalelor, școlilor, grădinițelor și altor instituții publice din Moldova.

Împreună cu Comisia Europeană, BEI a lansat un studiu de prefezabilitate pentru a evalua care este cel mai bun mod de conectare a rețelelor feroviare din Ucraina și Republica Moldova cu Uniunea Europeană. Acest studiu este o investiție strategică pentru o creștere economică durabilă și ecologică și pentru îmbunătățirea securității alimentare globale.

În anul acesta, BEI a colaborat, de asemenea, cu guvernul Republicii Moldova la un proiect de sprijinire a modernizării și extinderii sectorului de sănătate publică, îmbunătățind rezistența acestuia la crize majore precum pandemia de COVID-19 și războiul din Ucraina. La începutul acestui an, Fondul fiduciar pentru asistență tehnică al Parteneriatului Estic (EPTATF) și Swedfund, administrat de BEI, au oferit împreună 1,5 milioane de euro în formă de grant pentru elaborarea unui proiect de construcție a două spitale în Moldova, pe care BEI și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei le analizează în prezent pentru cofinanțare în anul 2023.