Skip to main content

Primul proiect susținut în cadrul programului LIFE a fost lansat în Republica Moldova

Pe 14 martie 2024 a fost lansat primul proiect în Republica Moldova susținut în cadrul programului LIFE prin intermediul proiectului ”Foaia de parcurs pentru alinierea managementului rețelei Emerald în Republica Moldova către standardele NATURA 2000” (LIFE RENATA), cofinanțat de Uniunea Europeană și implementat de consorțiul constituit din șase organizații partenere: Lever S.A. Development Consultants, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS), Centrul Grecesc Biotop și Zone Umede, kartECO, AO EcoContact și Ministerul Mediului al Republicii Moldova în calitate de partener asociat.

Scopul evenimentului a vizat familiarizarea actorilor cheie cu activitățile planificate în cadrul proiectului, precum și crearea unei platforme de discuții între părțile interesate privind necesitățile actuale ale Rețelei Emerald în Republica Moldova, colectarea și menținerea datelor relevante speciilor și habitatelor, precum și posibile sinergii și colaborări.

Prezentă la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Mediului, Aliona Rusnac, a menționat: ” Moldova Europeană 2030 are unul dintre obiective orientat spre îmbunătățirea calității apei, solului și aerului precum și creșterea durabilă a suprafeței pădurilor și a ariilor protejate, iar proiectul de față va contribui nemijlocit la atingerea acestor două obiective. Ministerul Mediului lucrează în prezent la reforma instituțională privind administrarea ariilor protejate, dar și îmbunătățirea legii Ariilor Protejate, inclusiv prin încadrarea prevederilor ce ține de siturile Emerald. Respectiv, proiectul de față și rezultatele scontate vor servi drept un instrument viabil de suport în realizările obiectivelor setate pentru rețeaua Emerald, precum și alinierea la Natura 2000 – odată cu aderarea Republicii Moldova la UE.”

Ofițerul de Programe al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Solomon Ioannou, a punctat: ” Programul „LIFE” este singurul program al Uniunii Europene dedicat exclusiv mediului. Din 1992, LIFE a cofinanțat peste 5.800 de proiecte în întreaga UE și nu numai, cu un buget de peste 5,4 miliarde euro. LIFE include inițiativele și proiectele Uniunii Europene pentru cercetare, inovare și programele de finanțare la scară largă. Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice „LIFE” a fost semnat în noiembrie 2022. La scurt timp după semnarea acestuia, Moldova a devenit parte a Programului, fiind a treia țară din afara UE care aderă la acesta, după Islanda și Ucraina”.

În cadrul evenimentului a fost prezentat proiectul LIFE RENATA, inclusiv a fost abordat statutul actual al Rețelei Emerald în Republica Moldova/ultima actualizare către Convenția de la Berna privind speciile și habitatele. De asemenea, a fost prezentat proiect LIFE în Ucraina, care urmează a fi implementat, cu accent pe posibile sinergii și lecții învățate.

LIFE RENATA este un proiect co-finanțat de Uniunea Europeană, ce are drept scop susținerea Republicii Moldova în avansarea gestionării Rețelei Emerald și alinierea către standardele UE pentru conservarea speciilor și habitatelor, prin acordarea de sprijin la nivel legal, tehnic și operațional.  

Proiectul își propune să îmbunătățească competența părților interesate și autorităților relevante prin furnizarea de: 1) înțelegere aprofundată a Directivelor UE privind habitatul; 2) metode, instrumente și materiale gata de utilizare pentru monitorizare și raportare; 3) un hub de cunoștințe și o bază de date GIS; și 4) cunoștințe îmbunătățite și o înțelegere profundă a protecției speciilor și habitatelor Natura 2000 în siturile Emerald existente. 

Parteneriatul de proiect este alcătuit din șase (6) organizații: Lever S.A. Development Consultants (Grecia) în calitate de coordonator de proiect, Institutul de Cercetare și Dezvoltare Forestieră (ICAS) (Moldova), Centrul Grec pentru Biotopuri și Zone Umede (EKBY), kartECO Consultanță în ingineria de mediu și energie (Grecia), AO EcoContact (Moldova) și Ministerul Mediului al Republicii Moldova. 

#proiecte