Profesorii din sudul țării au primit laptopuri performante și diplome de excelență
5 profesori din regiunea Cahul s-au învrednicit de titlul „Profesor Inovator” și au primit în dar laptopuri performante și Certificate de Excelență care confirmă cunoștințele digitale acumulate în cadrul programului de pregătire profesională. De calculatoare și Diplome de Excelență au beneficiat și ceilalți profesori care în această vară au urmat cursul de formare din cadrul programului „Tekwill în Fiecare Școală”.
Distincțiile au fost oferite în cadrul Galei „Profesor Inovator Tekwill”, organizată cu susținerea proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”. În cadrul programului de formare, care a avut loc în această vară, profesorii din regiunile Cahul, Leova, Cantemir și Taraclia au studiat una sau mai multe din cele 6 discipline ale programului.
La finalul programului de pregătire profesională, cadrele didactice au realizat proiecte complexe, în care și-au demonstrat cunoștințele și abilitățile obținute. „Tekwill în fiecare școală” și-a luat angajamentul că până în anul 2024, peste 90% dintre liceele din toată țară să fie membre ale comunității.