Skip to main content

PROIECTUL TWINNING AL UE PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA SERVICIILOR DE DATE SPAȚIALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA – REZULTATELE PRIMULUI AN DE IMPLEMENTARE

13/09/2021

La sfârșitul lunii august 2021, proiectul Twinning „Îmbunătăţirea serviciilor de date spaţiale în Republica Moldova conform standardelor UE” marchează un an de implementare. O serie de activităţi au continuat pe tot parcursul lunilor iunie-august, în conformitate cu planul de lucru.

În cadrul Componentei 1, Crearea unei guvernări durabile a INDS, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește elaborarea cadrului strategic INDS – Planul de Acține INDS și au vizat:

Finalizarea Ghidului privind modelarea datelor care poate fi ulterior aplicat integral sau parțial pentru dezvoltarea modelelor de date spațiale în Republica Moldova*.

Inițierea activității de elaborare a Metodologiei privind crearea și menţinerea metadatelor standard** pentru datele spaţiale ale ARFC. Cadrul legal INDS existent privind metadatele a fost analizat cu scopul de a identifica punctele slabe ale acestuia pentru a putea fi îmbunătățit prin utilizarea celor mai bune practici ale statelor membre ale UE.

Inițierea activității de elaborare a Recomandărilor pentru armonizarea datelor, care va servi drept cadru și instrucțiuni tehnice în Republica Moldova și dar unul din cei mai importanți pași pentru alinierea la Directiva INSPIRE.

Sprijin în pregătirea documentului pentru achiziționarea noului Geoportal INDS***.

Referitor la Consolidarea capacităților și Informare în cadrul Componentei 4, experții au evaluat cursul amplu de instruire online desfășurat în aprilie și mai 2021. Conform formularelor de evaluare transmise, participanții și-au exprimat mulțumirea față de program, au considerat că este util pentru munca lor zilnică și au arătat un interes sporit pentru continuarea consolidării cunoștințelor în domeniul INDS la un nivel mai avansat.

O altă activitate tematică, informarea cu privire la importanța INDS în Republica Moldova, a început prin elaborarea Planului de comunicare cu un set de metode și activități destinate înțelegerii geoinformării.


*Un model de date este un model abstract care organizează elemente de date și standardizează modul în care acestea se raportează între ele și la proprietățile entităților din lumea reală.

** Metadatele sunt date despre date și reprezintă una dintre componentele de bază ale infrastructurii de date spațiale. Pentru a utiliza corect și eficient datele, este necesar să cunoașteți informații de bază despre acestea. Oamenii colectează și folosesc metadatele de multă vreme, în timp ce fac liste, inventare și alte înregistrări sistematice ale obiectelor sau fenomenelor pentru a obține o imagine de ansamblu asupra datelor colectate.

*** Geoportalul INDS servește ca punct de plecare pentru accesarea surselor de date spațiale care fac parte din INDS. Oferă servicii de colectare, căutare, vizualizare și descărcare a metadatelor. Prin utilizarea Geoportalului INDS, metadatele pot fi editate și menținute, sursele de date spațiale căutate, analizate și vizualizate, informații găsite în conformitate cu condițiile de utilizare a acestora și datele pot fi descărcate pentru utilizare.

Ultimele oportunități