Skip to main content

PROIECTUL TWINNING ÎN DOMENIUL AGROALIMENTAR FINANŢAT DE UE SPRIJINĂ DEZVOLTAREA STRATEGIEI NAŢIONALE PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ 2030

În perioada ianuarie – februarie 2021 au fost efectuate 12 misiuni de experţi (prin muncă la distanţă) cu participarea a 28 experţi internaţionali din Austria, Polonia şi Lituania pe parcursul a 123 zile lucrătoare. Astfel, în cadrul colaborării cu beneficiarii au fost obţinute următoarele rezultate:

Misiunile de experţi au fost organizate în cadrul Proiectului Twinning în domeniul agroalimentar finanţat de UE „Suport suplimentar pentru agricultură, dezvoltare rurală şi siguranţă alimentară în Republica Moldova”, care are drept scop consolidarea capacităţilor instituţionale ale Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MARDE), Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură (AIPA) şi Agenţiei Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) în proiectarea şi punerea în aplicare a politicii de agricultură sustenabilă, dezvoltare rurală şi siguranţă alimentară, în conformitate cu legislaţia UE şi cele mai bune practici.
Obiectivul principal a misiunii de experţi a fost sprijinul şi ghidarea elaborării Strategiei Naţionale pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SNADR 2030). SNADR 2030 este un document strategic major pentru agricultura şi dezvoltarea rurală a Republicii Moldova. La recomandarea experţilor din cadrul proiectului Twinning, a fost luată o decizie strategică majoră de către MADRM de a trece de la o „abordare dispersată şi sectorială de elaborare a politicilor” la o „abordare integrată” şi de a elabora viitoarea SNADR 2030 ca un document integrat; bazat pe elaborarea planurilor strategice PAC ale UE. Având în vedere că în anul curent se planifică implementarea în Republica Moldova a sprijinului financiar pentru sectorul zootehnic, împreună cu Experţii AIPA a fost revizuit regulamentul respectiv şi a fost elaborat un business proces potenţial pentru implementare.
Experţii din proiectul Twinning au lucrat, de asemenea, la „scenarii privind plăţile directe bazate pe suprafaţă”. Au fost pregătite, prezentate şi discutate date de bază şi diferite definiţii cu Experţii MADRM. Rezultatele acestor activităţi vor fi incluse în SNARD 2030, unde ar putea fi reflectate plăţile de mediu bazate pe suprafaţă.
Experţii proiectului Twinning în cooperare cu MADRM şi ANSA au revizuit legislaţia naţională privind identificarea şi înregistrarea animalelor (bovine) şi conformitatea acesteia cu cerinţele UE. Au fost convenite opţiunile de revizuire şi actualizare a legislaţiei naţionale. Totodată, au fost oferite recomandări pentru MADRM şi ANSA.
De asemenea, a fost revizuit sistemul de control referitor la identificarea şi înregistrarea animalelor (bovine) şi conformitatea acestora cu cerinţele UE. A fost examinat şi procesul de înregistrare a exploataţiilor agricole, precum şi identificarea şi înregistrarea animalelor de la naştere până la sacrificare. Tehnologia informaţiei şi securitatea cibernetică au fost discutate între ANSA, MADRM şi experţii din cadrul proiectului Twinning. Experţii au revizuit lista de verificare referitoare la controlul oficial al animalelor (bovine). Totodată au fost prezentate cele mai bune practici privind selectarea exploataţiilor agricole pentru controalele oficiale pe baza criteriilor de risc.
În cadrul misiunii au fost revizuite procedurile oficiale de control ale produselor compuse (inclusiv îngheţata) şi sistemul de certificare a produselor de origine animală. Experţii au recomandat demararea implementării noilor cerinţe ale Regulamentului 2020/692 pentru exportul produselor compuse din Republica Moldova în UE. În general, procedurile specifice de certificare a produselor de origine animală destinate exportului sunt conforme cerinţelor UE, însă experţii au identificat unele lacune.
În acelaşi timp, a fost reexaminată conformitatea cu cerinţele UE a procedurilor oficiale de control şi a listelor de control legate de sănătatea animală pentru fermele de pui de carne şi găini ouătoare. Au fost furnizate recomandări.

Proiectul Twinning AgriFood finanţat de UE „Sprijin suplimentar pentru agricultură, dezvoltare rurală şi siguranţă alimentară în Republica Moldova”, cu un buget total de 2 milioane euro, a început oficial la 1 septembrie 2020.