Raioanele din Regiunea de Dezvoltare Sud au profiluri investiționale elaborate și aprobate
Evenimentul de prezentare publică a profilului investițional al raionului Ștefan Vodă din 2 iulie 2019 a finalizat procesul de pregătire și aprobare a profilurilor investiționale raionale elaborate în cadrul proiectului ”Poarta de sud a Moldovei deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor”, finanțat de UE în cadrul Inițiativei ”Primarii pentru Creștere Economică”.
Acest proces a fost lansat în luna septembrie 2018, prin crearea și convocarea în ședințe a 8 grupuri de lucru raionale și a grupului de lucru regional, care au asigurat procesul participativ de elaborare a profilurilor investiționale pentru raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia și a Catalogului investițional pentru Regiunea de Dezvoltare Sud. Cele 77 oferte investiționale prezentate în documentele respective sunt rezultatul muncii în echipă, iar activitățile de promovare a acestor oportunități investiționale urmează să se desfășoare.
Astfel, după ce profilurile raionale au fost aprobate și prezentate public, acestea vor fi traduse în română, rusă și engleză și vor servi drept material de promovare a potențialului investițional al Regiunii de Dezvoltare Sud pentru investitorii autohtoni și străini.
Un instrument de promovare a oportunităților investiționale ale regiunii identificate în acest proces este pagina web www.investsouth.md care va fi creată și urmează a fi lansată în cel mai scurt timp de către Agenția de Dezvoltare Regională Sud.
Toate activitățile întreprinse în cadrul proiectului vin să atingă obiectivul specific și anume: creșterea capacității instituționale de a promova investițiile în economia Regiunii de Dezvoltare Sud.
Persoane de contact:
Olga Gorban, Manager de proiect
Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru promovarea afacerilor și investițiilor poartadesud.m4eg@gmail.com
Tel.: 069376091
Iva Stamenova
Manager de proiect în domeniul Agriculturii, Dezvoltării Rurale și Siguranței Alimentare
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova