Skip to main content

RESTAURAREA OBIECTIVELOR CULTURAL-ISTORICE DE PE CELE DOUĂ MALURI ALE NISTRULUI, SUSŢINUTE DE UNIUNEA EUROPEANĂ – ÎN PREGĂTIRE

10 proiecte cultural-istorice din Moldova vor beneficia de finanţare europeană. Este vorba despre turnul de apă din Șoldănești, cavoul familiei Macrii din Dubăsarii-Vechi, moara de vânt din satul Gaidar, muzeul din satul Doroţcaia, proiectul de digitalizare a desenelor animate produse de studioul Moldova-Film, sinagoga din Raș cov și biserica din aceeași localitate, moara de apă din Beloci, turnul vânturilor din Stroiești și auditoriul școlii de arte din Bender.

Foto: Patrimoniu cultural – Șoldănești

Proiectele au fost selectate dintr-un număr de 248 de cereri. Procesul a inclus și o rundă de vot public, în cadrul căreia au fost exprimate 38000 de voturi. Decizia finală reprezintă parţial votul publicului și, parţial, evaluarea efectuată de o comisie de experţi.
Proiectele câștigătoare au fost anunţate în septembrie. Concursul a fost organizat și administrat de Programul Uniunii Europene „Măsuri de promovare a Încrederii”, implementat de PNUD: Bugetul mediu alocat pentru restaurarea fiecărui obiectiv va fi de circa 40 000 de euro.
După anunţarea câștigătorilor, reprezentanţii proiectelor situate în dreapta Nistrului au participat la o sesiune de informare despre pașii următori și au
semnat memorandumurile de înţelegere care permit începerea lucrărilor. În perioada următoare va avea loc o sesiunile similară cu reprezentanţii obiectivelor culturalistorice din stânga Nistrului.

Foto: Patrimoniu cultural – Gaidar

Pe lângă cele 10 proiecte mici, Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, finanţează și  coordonează lucrările de restaurare a clădirii Circului Chișinău și a Cetăţii Bender.
Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, are drept scop apropierea locuitorilor celor două maluri ale Nistrului prin implicarea lor în proiecte de dezvoltare comune.