Skip to main content

ŞEDINŢA GRUPULUI DE LUCRU INTERMINISTERIAL PENTRU PROMOVAREA DEZVOLTĂRII DURABILE ŞI ECONOMIEI VERZI, CU SPRIJINUL UE

Ecologizarea IMM-urilor, promovarea inovaţiilor ecologice şi a etichetării ecologice, consolidarea operaţiunilor Fondului Ecologic Naţional, dezvoltarea continuă a procedurilor de evaluare a efectelor asupra mediului, integrarea prevederilor aferente economiei circulare în gestionarea deşeurilor şi aplicarea abordărilor privind serviciile conexe unui ecosistem – acestea sunt domeniile prioritare de activitate în cadrul EU4Environment în Republica Moldova pentru anul 2021 – examinate şi aprobate în cadrul reuniunii anuale a Grupului de lucru interministerial privind promovarea dezvoltării durabile şi a economiei verzi/Comitetul Naţional de Implementare pentru EU4Environment în Republica Moldova.

Reuniunea Grupului de lucru inter-ministerial pentru promovarea dezvoltării durabile şi a economiei verzi a avut loc la 12 februarie 2021.

Obiectivele evenimentului au fost:

  • Prezentarea statutului curent de implementare a programului EU4Environment în Republica Moldova în 2020, inclusiv ajustările care au fost efectuate din cauza pandemiei globale şi a altor evoluţii politice;
  • Prezentarea planurilor de lucru detaliate pentru primele 6 luni ale anului 2021 şi planurile generale de activitate până la sfârşitul anului 2021 (cu contribuţie/prezentare din partea Partenerilor de Implementare), inclusiv evenimentele regionale planificate în cadrul programului EU4Environment;
  • Prezentarea progresului privind Săptămâna Verde a Uniunii Europene din iunie 2021, precum şi a altor evenimente legate de mediu în 2021 (atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional);
  • Asigurarea sinergiei cu alte proiecte/programe internaţionale în curs de implementare în Republica Moldova şi în regiune;
  • Informarea partenerilor de implementare a EU4Environment cu privire la posibilităţile şi necesităţile legate de implementarea programului EU4Environment în Republica Moldova (şi la nivel regional, după caz).
  • Şedinţa a reunit participanţi din cadrul Secretariatelor de stat (PFN/Co-preşedinţi din cadrul MEI şi MADRM), Membri ai Comisiei naţionale de implementare privind dezvoltarea durabilă şi ai grupurilor de lucru implicate în programul EU4Environment în Republica Moldova, reprezentanţi ai agenţiilor guvernamentale, MEI, MADRM, ODIMM, AAP, AEE, ai mediului academic, ONG-uri de mediu, DG NEAR, DG Mediu, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, reprezentanţi ai Partenerilor de Implementare (OCDE, UNEP, UNECE, UNIDO şi BM).

Pentru mai multe informaţii: https://www.eu4environment.org/events/meeting-of-the-inter-ministerial-working-group-on-the-promotion-ofsustainable-development-and-green-economy/