Skip to main content

Servicii specializate de recuperare – accesibile familiilor copiilor cu dizabilități din Leova

16/04/2019

Peste 20 de copii cu dizabilități severe din orașul Leova vor beneficia de servicii specializate de recuperare senzorială în cadrul Centrului de Resurse al Serviciului de Asistență Psihopedagogică. Acest lucru va fi posibil grație dotării unei camere cu echipament specializat din contul surselor financiare oferite de Fundația Soros-Moldova în cadrul  Programului de granturi – componentă a proiectului ”Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern”.

”Este primul grant obținut din fondurile Uniunii Europene și suntem nespus de recunoscători pentru încrederea pe care ne-au acordat-o donatorii”, susține Aurelia Nucă, directorul de proiect. Potrivit acesteia, dotarea Centrului cu echipament specializat, asistența oferită de către specialiști conform unor planuri individualizate de intervenție le va oferi beneficiarilor șanse mai mari de recuperare și integrare socială.

Pentru prima dată în orașul Leova, părinții copiilor cu dizabilități severe vor putea beneficia de consiliere psihologică de grup și vor fi încurajați să devină membri și să participe la ședințele  grupului de suport, ce vor fi organizate cu regularitate în comunitatea lor.

”Prima ședință a grupului de suport a fost organizată la sfârșitul lunii februarie curent. Chiar din prima ședință ne-am convins cât de mult au părinții nevoie să-și împărtășească experiențele, provocările cu care se confruntă zilnic când îngrijesc de copiii lor. Mamele ne-au mărturisit cu lacrimi în ochi că deși sunt de vârste diferite, profesii diferite, statut diferit, pe toate le leagă aceleași nevoi, griji și preocupări pe care în sfârșit au ocazia să le discute, să fie auzite și înțelese”, menționează Aurelia Nucă.

Întru asigurarea durabilității serviciilor de recuperare noi create după încheierea proiectului, organizația ”Forța Susținerii” a semnat  un acord de colaborare cu Consiliul Raional Leova, care va susține în continuare prestarea acestor servicii.

Proiectul „Labirintul magic” este implementat de AO ”Forța Susținerii” din  orașul Leova, din resursele acordate de Uniunea Europeană în cadrul Proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societate civilă și guvern” co-finanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități.

Persoane de contact:

Victoria Neagă, manager de proiect, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Victoria.NEAGA@eeas.europa.eu

Daniela Leahu, director de proiect, Fundația Soros-Moldova, dleahu@soros.md


Ultimele oportunități