Skip to main content

Stabilirea ritmului: Moldova – printre primele țări partenere din est care va pilota e-Semnătura transfrontalieră

Semnătura electronică este viitorul, deja ancorat în realitatea digitală de astăzi.  Accelerată fiind de pandemie, este vital ca cetățenii și întreprinderile să poată face schimb electronic de documente verificate semnate pentru a economisi timp în loc să trimită copii pe suport de hârtie. Cu toate acestea, pentru ca această soluție digitală să fie un adevărat facilitator al economiei digitale internaționale, semnătura electronică (e-Semnătura) ar trebui să funcționeze și la nivel transfrontalier pentru a putea interacționa cu alte e-Semnături din regiunea Parteneriatului Estic și din UE.

Un prim pas în această direcție a fost făcut cu proiectul pilot e-Semnătura al EU4Digital întru recunoașterea reciprocă a e-Semnăturilor între Republica Moldova, Ucraina și Estonia, un proiect implementat de Programul EU4Digital.

Ce înseamnă e-Semnătura?

O e-Semnătură calificată și alte servicii digitale de încredere oferă oportunitatea de o semna și a face schimb ușor de documente electronice. Acestea oferă utilizatorilor posibilitatea de a se baza pe semnături electronice verificate, în loc să fie nevoiți să trimită copii pe suport de hârtie ale acordurilor importante pentru a fi semnate fizic și apoi să aștepte să ajungă înapoi prin poștă.

În Uniunea Europeană, serviciile de asigurare a încrederii digitale, inclusiv e-Semnătura, sunt reglementate de Regulamentul eIDAS. Acest regulament stabilește un cadru unic pentru identificarea electronică (eID), e-Semnături și alte servicii de încredere în cele 27 de state membre ale UE. Cu toate acestea, cadrele tehnologic, organizațional și legislativ diferă între țările partenere din est și față de UE. Aceste diferențe înseamnă că soluțiile digitale nu sunt neapărat capabile să interacționeze fără probleme la nivel transfrontalier, și aici  intervine proiectul pilot e-Semnătura.

Proiectul pilot e-Semnătura în Moldova, Ucraina și Estonia

Proiectul pilot e-Semnătura a fost lansat în aprilie 2020. Activitatea principală a constat în testarea funcționării e-Semnăturii transfrontaliere în trei țări: două țări partenere din est – Moldova și Ucraina – și o țară UE, Estonia. Țările participante la proiectul pilot au trebuit mai întâi să convină asupra unor principii și formate comune, inclusiv marcarea temporală, mecanismele de validare și componentele de verificare a statutului certificatelor.

La prima vedere, principiile comune pot părea simple, dar din punct de vedere practic, implementarea tehnică a necesitat acțiuni coordonate complexe într-un mediu multipartit pentru a permite o soluție transfrontalieră operațională și interoperabilă din punct de vedere tehnic pentru semnătura electronică.

Proiectul-pilot face parte din Inițiativa EU4Digital a Uniunii Europene, o serie de proiecte care urmăresc să extindă beneficiile Pieței Unice Digitale a UE către țările partenere din est, canalizând sprijinul UE pentru dezvoltarea potențialului economiei și societății digitale.

e-Semnătura și Moldova

Vorbind cu companiile locale, este clar că e-Semnăturile transfrontaliere ar aduce multă valoare întreprinderilor care activează la nivel transfrontalier. De obicei, atunci când întreprinderile din diferite țări convin asupra detaliilor contractuale, încheierea acordului înseamnă trimiterea documentelor prin poștă către cealaltă țară, așteptând ca acestea să fie semnate de către partea străină și apoi așteptând ca documentele să fie trimise înapoi. Efectuarea de operațiuni comerciale transfrontaliere cu semnături aplicate cu pixul pe hârtie blochează acordurile comerciale esențiale, cum ar fi transferurile de fonduri sau încheierea acordurilor transfrontaliere.

Utilizarea semnăturilor electronice în Moldova este deja în creștere: conform Agenției de Guvernare Electronică, peste 2 milioane de semnături electronice sunt aplicate lunar folosind semnăturile digitale emise de autoritățile moldovenești. Statisticile arată că semnăturile electronice, cum ar fi USB Token, au fost folosite de peste 8 milioane de ori în prima jumătate a anului 2020 și de peste 10 milioane de ori în prima jumătate a anului 2021; semnătura mobilă de 1.212.871 de ori, respectiv 1.556.673, iar cea obținută prin intermediul buletinului de identitate electronic (ID național) de 35.908 ori și respectiv 34.870 de ori.

Foto: Marina Bzovii

Marina Bzovii, directorul executiv al Asociației Naționale a Companiilor TIC, spune că serviciul oferit de autorități este extrem de valoros, dar faptul că acestea sunt recunoscute doar pe teritoriul Moldovei nu oferă multe oportunități de manevrare persoanelor ce au contacte internaționale.

„Avem posibilitatea de a încheia tratate de recunoaștere reciprocă a semnăturilor. Legea este în vigoare din 2014, dar încă nu avem tratate de recunoaștere reciprocă semnate”, a spus Marina Bzovii, adăugând că acțiunile legislative pregătitoare din partea Republicii Moldova sunt în curs de desfășurare pentru a permite recunoașterea reciprocă a serviciilor de încredere cu UE.

Acesta este locul în care e-Semnătura transfrontalieră pilotată de Programul EU4Digital este atât de semnificativă: implementarea acesteia la scară largă ar fi unul dintre factorii cheie care favorizează extinderea beneficiilor pieței unice digitale la Vecinătatea Estică a UE. Pe baza experienței proiectului pilot, Programul EU4Digital a elaborat recomandări practice pentru participanții la proiectul pilot pentru a îmbunătăți gradul de pregătire pentru recunoașterea reciprocă a serviciilor de încredere în regiunea Parteneriatului Estic, în deplină compatibilitate cu standardele UE. Ca atare, aceste constatări nu sunt relevante doar pentru țările pilot, ci și pentru celelalte țări partenere din est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus și Georgia.

Prin EU4Digital, Uniunea Europeană și-a stabilit obiective ambițioase. După cum spune Martynas Daugirdas, Liderul domeniului tematic Încredere și Securitate al Programului EU4Digital; „Încercăm să stabilim ritmul

viitorului digital, în jurul paradigmei digitale conform căreia totul este un serviciu – digital, interoperabil, de încredere și, prin urmare, fără cusur – în țări și peste granițe pentru întreprinderi și cetățeni. Pentru a rămâne realiști în deschiderea drumului, am introdus o serie de activități de pilotare transfrontalieră pentru a avea o dovadă timpurie a conceptelor, pentru a învăța, a împărtăși și a motiva pe toți cei implicați.”

Informații de context

Proiectele pilot ale programului EU4Digital în domeniul serviciilor de încredere digitală urmăresc să demonstreze că într-o societate contemporană a secolului XXI există procese, instrumente și tehnologii care pot permite țărilor să recunoască reciproc serviciile de încredere digitală, favorizând și crescând astfel oportunitățile economiei digitale între ele. Programul EU4Digital așteaptă cu nerăbdare extinderea proiectelor pilot e-Semnătură și în alte țări partenere din est.

Prin dezvoltarea încrederii și securității în economia digitală, UE simplifică tranzacțiile electronice de care au nevoie întreprinderile și cetățenii, le face mai sigure, mai rapide și mai ieftine și sprijină reziliența celei mai importante infrastructuri digitale în sectoare precum telecomunicațiile, energia, transporturile și serviciile bancare.  Acest lucru are ca rezultat o economie mai puternică, mai dinamică și o încredere sporită a consumatorilor.

Aflați mai multe despre proiectele pilot transfrontaliere e-Semnătura și despre inițiativa EU4Digital.