Skip to main content

Stagiarii programului inovator al Uniunii Europene și Guvernului discută stadiul actual al relațiilor UE – R. Moldova în sectoare cheie

Peste 30 de stagiari participanți la programul inovator al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova au avut o întrevedere, pe 21 iulie, cu reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene, ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Înalților Consilieri UE. Subiectul principal al întâlnirii a fost situația actuală a relațiilor UE – Republica Moldova.

Având în vedere statutul recent de țară-candidat, a fost îndeosebi relevant să fie pusă în discuție situația actuală în sectoarele cheie și reformele necesare în fiecare dintre acestea. Astfel, stagiarii au avut ocazia să afle, din prima sursă, despre provocările și evoluțiile din sectoarele afaceri externe, afaceri de securitate internă, energie, politica vamală și fiscală – dar și să folosească întâlnirea ca o posibilitate de a discuta cu Înalții Consilieri UE care acoperă și alte domenii.

Programul Inovator de Stagii a fost lansat de Uniunea Europeană și Guvernul Republicii Moldova pentru a oferi tinerilor – studenți, masteranzi și proaspăt absolvenți – posibilitatea de a efectua stagii de practică în instituții de stat, pe o perioadă de două luni, și de a munci alături de funcționarii publici, având ca mentori pe Înalții Consilieri UE. Inițiativa a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului, marcat și în Republica Moldova, care încurajează participarea proactivă a tinerilor în domeniul social, economic și administrativ. Stagiarii au fost selectați în urma unui proces riguros de două etape – competiția dosarelor și scrisorilor de motivare, urmată de interviuri față în față cu un comitet de selecție format din reprezentanți ai Delegației UE, Guvernului și Înalților Consilieri UE.