170 de copii beneficiază de condiții mai bune la grădinița „Garofița” din Cocieri
Grădinița „Garofița” din Cocieri, raionul Dubăsari a fost reparată și modernizată conform celor mai bune practici educaționale, cu suportul Uniunii Europene și al PNUD. Astfel, toți copiii de grădiniță, inclusiv cei de creșă, vor beneficia de condiții mai bune pentru educația timpurie. Pentru efectuarea tuturor acestor lucrări, în perioada 2019-2022 au fost investiți aproximativ 173 de mii de euro, prin intermediul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
„Cred că aceste proiecte oferă posibilitatea să vedem cel mai bine ajutorul pe care ni-l oferă partenerii noștri occidentali în această zonă sensibilă. Un ajutor care se traduce în noi proiecte de infrastructură, noi proiecte culturale, de asemenea proiecte de educație”, a declarat Oleg Serebrian, Vicepremierul pentru Reintegrare.
„Uniunea Europeană este mândră să contribuie la îmbunătățirea accesului la educație timpurie de calitate și incluzivă pentru copiii de pe ambele maluri ale Nistrului. Renovarea grădiniței Garofița din Cocieri asigură mediul potrivit de învățare și condiții mai confortabile pentru copii și educatori, care beneficiază acum de săli moderne, mobilier nou, blocuri sanitare renovate etc. Grădinița din Cocieri este un exemplu perfect al valorilor pe care le promovează Uniunea Europeană prin intermediul Programului Măsuri de Promovare a Încrederii, și anume cooperarea dintre comunitățile de pe ambele maluri ale râului Nistru, unite pentru a aduce soluții concrete la necesități comune”, a menționat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
Blocul patru al instituției preșcolare a beneficiat de reparația capitală a acoperișului. Au mai fost reparate două grupe pentru copii, inclusiv spațiile de acces către ele și instalațiile sanitare. Încăperile au fost dotate cu mobilier și lenjerie de pat.
Condițiile mai bune din grădiniță au făcut posibilă deschiderea a trei grupe suplimentare și crearea a noi locuri de muncă.
„Este de apreciat faptul că datorită condițiilor îmbunătățite din cadrul grădiniței, capacitatea acestei instituții de învățământ s-a dublat și copiii din satele învecinate au acces la educație timpurie de calitate. Părinții vor putea merge la serviciu, în timp ce copiii lor sunt îngrijiți în această grădiniță”, a afirmat Andrea Cuzyova, Reprezentantă rezidentă interimară PNUD Moldova.
Grădinița „Garofița” din Cocieri este frecventată de aproximativ 170 de copii, care vin și din localitățile din apropiere – Dubăsari, Corjova sau Roghi. Totodată, la grădiniță se organizează cursuri de dans, judo, de limba română și engleză.
„Datorită investițiilor de durată, instituția educațională a devenit mai atractivă atât pentru copiii din localitate, cât și pentru cei din localitățile vecine. Grădinița practic a devenit și un mic centru comunitar unde copiii pot frecventa diferite cursuri”, a spus Tatiana Nirca, directoarea grădiniței „Garofița” din Cocieri.
În perioada 2017-2018, tot cu sprijinul din partea programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, au fost alocați peste 83 mii de euro pentru lucrări de reparație la blocul 3 al grădiniței: schimbarea tuturor rețelelor (electricitate, încălzire, ventilare), construcția unui nou acoperiș, reparația sălii festive, modernizarea sistemului de scurgere a apelor pluviale ș.a.