Skip to main content

Încă 18 stagiari ai programului inovator de burse finanțat de UE și-au primit certificatele de absolvire

Cei 18 tineri care și-au desfășurat stagiul în Administrația Prezidențială și-au primit certificatele de absolvire în cadrul unei ceremonii festive care a avut loc ieri, 29 septembrie.

Timp de trei luni, 18 stagiari au lucrat alături de angajații Președinției – consilieri și șefi de direcții – în departamentele juridice, securitate, comunicare, afaceri externe și protocol, politică internă și altele. Conform conceptului programului, scopul principal al acestuia este de a oferi studenților și tinerilor absolvenți șansa de a învăța ce înseamnă munca în serviciul public și de a dobândi competențe care să le crească șansele de angajare în viitor.

Anterior, 29 de tineri, care au desfășurat stagii în instituții guvernamentale, și-au primit certificatele de absolvire. În total, prima ediția a programului de stagii al UE a inclus 47 de stagiari desemnați să lucreze în peste 15 instituții de stat.

Stagiarii au fost selectați pe baza unui proces de selecție amănunțit, care a inclus o preselecție de CV-uri, susținute de scrisori de motivare și, de asemenea, interviuri față în față cu o Comisie de selecție, formată din reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene, ai instituțiile publice ale Republicii Moldova și Înalții Consilieri UE. Programul de stagiu este finanțat integral de Uniunea Europeană.

Inițiativa a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului 2022 și a fost concepută pentru a încuraja participarea tinerilor la toate activitățile sociale, economice și administrative.