Skip to main content

Părțile interesate ale EU4Digital trec în revistă realizările și planurile odată cu startul fazei a II-a a Programului EU4Digital

04/01/2023

Realizările de până acum și planurile pentru activitățile viitoare ale proiectelor EU4Digital au fost trecute în revistă în cadrul reuniunii Comitetului Director al inițiativei EU4Digital 2022 din 25 octombrie. Marcând lansarea oficială a fazei a II-a a Programului EU4Digital, reînnoit pentru 3 ani, acest eveniment a reunit peste 100 de părți interesate din întregul ecosistem EU4Digital, inclusiv reprezentanți ai proiectelor din cadrul Inițiativei EU4Digital, ai UE și ai țărilor partenere din est.

Programul EU4Digital este activ din 2019 și este programul central al Inițiativei EU4Digital, constituind o umbrelă de proiecte reprezentând sprijinul UE pentru o transformare digitală rezilientă în regiunea Parteneriatului estic.

Reprezentanții Direcției Generale vecinătate și negocieri privind extinderea a UE (DG NEAR), care gestionează inițiativa EU4Digital, au prezidat reuniunea online. Gérald Audaz, șef de echipă la DG NEAR, a reamintit participanților că UE urmărește să aducă țările partenere din est mai aproape de piața unică digitală a UE prin activitatea proiectelor din cadrul EU4Digital.

„Digitalul este una dintre principalele priorități ale planului nostru de investiții”, a comentat acesta. „Mai ales având în vedere situația din Ucraina, creșterea rezilienței sistemelor digitale și consolidarea infrastructurii digitale și a guvernării electronice sunt subiecte centrale.”

Sprijinul respectiv al UE este oferit în contextul unei agende politice și al unor obiective reînnoite pentru Parteneriatul estic, care au fost confirmate la summitul Parteneriatului estic din 2021. Unul dintre cele cinci domenii-cheie este „transformarea digitală rezilientă”.

„Viziunea și obiectivele elaborate anul trecut în consultare cu statele membre și cu țările partenere din est se bazează pe evoluțiile UE în acest domeniu”, a declarat Thibault Charlet, manager de program la DG NEAR. Busola digitală a UE oferă patru priorități- cheie de guvernare, infrastructuri, afaceri și competențe, iar Strategia globală de acces a UE/ Golbal Gateaway și Comunicarea privind ajutorul și reconstrucția Ucrainei din mai 2022 servesc drept orientări suplimentare.”

În cadrul reuniunii, fiecare proiect din cadrul Inițiativei EU4Digital a fost invitat să își prezinte progresele înregistrate și planurile pentru activitățile viitoare. Programul EU4Digital, reprezentat de liderul echipei Arturas Piliponis de la EY, a reflectat asupra principalelor realizări ale fazei I. Acestea au fost rezumate la studii de analiză comparativă și comparații cu cele mai bune practici ale UE, la pilotarea soluțiilor tehnice transfrontaliere în vederea dezvoltării ulterioare la scară largă, precum și la legăturile pe care proiectul le-a facilitat între părțile interesate din UE și din Parteneriatul estic, alți donatori și inițiativele acestora.

În cadrul fazei a II-a a programului EU4Digital, activitatea se va concentra în jurul a 6 domenii tematice principale: Reguli de telecomunicații; e-încredereșiserviciitransfrontaliere;e-Comerț; Inovare în domeniul TIC și ecosisteme pentru start-up-uri; eSănătate; și Competențe digitale. Sunt incluse și două obiective transversale. Unul se axează pe comunicare și pe creșterea gradului de conștientizare a sprijinului UE pentru transformarea digitală prin intermediul EU4Digtal, iar celălalt, care se axează pe sprijinul în situații de criză, a fost explicat de Arturas Piliponis:

„În contextul actual, a fost identificată necesitatea de a include flexibilitate în activitățile noastre prin intermediul unei activități ad-hoc de răspuns la crize, pentru a avea posibilitatea de a răspunde cu sprijin atunci când este identificat și în coordonare cu UE.”

Proiectul EaPConnect se axează pe conectivitatea între mecanismele de cercetare și educație din țările partenere estice și cele din UE, oferind legături, servicii și oportunități de colaborare fără întreruperi pentru studenți, cercetători și oameni de știință. „Lansarea unei legături de spectru între R. Moldova și Ucraina este o mare realizare”, a declarat Irina Matthews de la GÉANT, (co)managerul proiectului EaPConnect, în timp ce multe provocări neprevăzute, cum ar fi pandemia, războiul din Ucraina și instabilitatea politică din regiune din ultimii ani, au făcut ca proiectul să trebuiască să se adapteze la noile realități.

Analizând securitatea cibernetică în regiunea Parteneriatului Estic, proiectul EU4Digital: Cybersecurity East și-a recapitulat cele mai importante aspecte, reprezentate de Liderul echipei Besnik Limaj de la GFA Consulting Group. Trei componente cheie ale proiectului includ apropierea legislației și a cadrelor juridice de Directiva NIS a UE, identificarea operatorilor de servicii esențiale în conformitate cu directiva UE și creșterea capacităților operaționale pentru gestionarea incidentelor cibernetice și a crizelor. Acest proiect s-a confruntat, de asemenea, cu provocări și cu necesitatea de a se adapta la realitățile geopolitice, de exemplu prin organizarea unui webinar privind securitatea alegerilor.

Proiectul Strategii privind comunicațiile în banda largă ale EU4Digital al grupului Băncii Mondiale, reprezentat de Valeria Dessolis, a oferit o prezentare generală a principalelor sale realizări, inclusiv a studiilor comparative, a sprijinului pentru cartografierea benzii largi și a îmbunătățirii cadrelor juridice și de reglementare pentru banda largă.

A fost anunțat un proiect de monitorizare – DG NEAR va pune în aplicare proiectul „EU4Digital: Investiții în conectivitatea în bandă largă (2023-2027)”, cu un buget de 5 milioane de euro. Acesta va sprijini pregătirea proiectelor de investiții în bandă largă, contribuind la reducerea decalajului digital între mediul urban și cel rural și sprijinirea diversificării și reconstrucției rețelelor de bandă largă.

Reprezentanții țărilor partenere din est și delegațiile UE au fost invitați să își prezinte comentariile și reacțiile cu privire la agenda digitală și la punerea în aplicare a acesteia. Printre prioritățile acestora s-a numărat necesitatea unor investiții pe termen lung, subliniind că transformarea digitală este o călătorie îndelungată de reforme. Deficitul de digitalizare în zonele rurale reprezintă, de asemenea, o preocupare, fiind necesară responsabilizarea comunităților rurale prin asigurarea accesului la infrastructura și serviciile de internet. A fost subliniată, de asemenea, necesitatea unui plan coordonat,

central, care să abordeze domenii cheie și să evite o abordare fragmentată.

Domeniile securității cibernetice, interoperabilității platformelor guvernamentale, responsabilizării sectorului TIC, comerțului electronic, competențelor digitale și infrastructurii digitale au fost alte subiecte care au fost definite ca fiind importante pentru țările partenere din est. Acestea sunt, de asemenea, acoperite de obiectivele UE care vor fi abordate prin intermediul proiectelor EU4Digital în anii următori.

Ultimele oportunități