Skip to main content

Programul EU4Moldova: Comunități Locale va sprijini raioanelor Edineț, Leova și Strășeni în dezvoltarea infrastructurii publice locale

04/01/2023

Cetățenii din Edineț vor avea acces la apă potabilă în gospodăriile lor, iar instituțiile publice din raioanele Strășeni și Leova vor fi conectate la sistemul de canalizare. Acest lucru se va realiza in cadrul programului EU4Moldova: Comunități Locale, o inițiativă a Echipei Europa, în cadrul căreia una dintre componentele proiectului este îmbunătățirea infrastructurii publice locale.

Pentru a atinge obiectivele Componentei 2 din proiect „Dezvoltarea infrastructurii publice locale”, Agenția Austriacă de Dezvoltare (ADA) a organizat o serie de întruniri în perioada septembrie-octombrie, care au inclus și vizite la cele mai importante zone de infrastructură locală, cum ar fi stația (veche) de tratare a apei din Edineț, rezervoarele și stațiile de pompare a apei, precum și identificarea viitoarei locații a noii Stații de Tratare a Apei (STA).

În acest context, reprezentanții cheie ai autorităților publice locale și partenerii internaționali au discutat și agreat asupra obiectivelor și acțiunilor necesare a fi întreprinse pentru construcția eficientă și durabilă a noii Stații de Tratare a Apei din Edineț (care alimentează orașele Edineț și Cupcini). În plus, părțile interesate au ajuns la un acord asupra conceptului de proiectare (capacitatea de producție) și asupra celor mai importante măsuri ce trebuie întrerpinse în privința lucrărilor de urgență la sistemul de transportare al apei.

De asemenea, echipa ADA a organizat sesiuni de lucru cu primarii satelor din raioanele Leova și Strășeni (6 sate) pe subiectul îmbunătățirii infrastructurii publice existente de salubrizare și gestionare a deșeurilor. În cadrul acestora, a fost discutat planul de acțiuni și angajamentele asumate de către parteneri.

Programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, este finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei; și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.

Ultimele oportunități