Republica Moldova devine prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu Uniunea Europeană
Operatorii economici autorizați din Moldova vor fi acum recunoscuți de toate cele 27 de state membre UE – aprofundând și mai mult integrarea economică dintre țara noastră și comunitatea europeană. Acesta este un pas important care are drept scop creșterea capacității de export a produselor moldovenești pe piața UE, și de interes vital pentru antreprenori. Adoptarea acestei decizii este un eveniment istoric, care apropie și mai mult Republica Moldova de Uniunea Europeană, țara noastră fiind acum printre puținele state cu care Uniunea are un astfel de parteneriat. UE recunoaște reciproc operatorii economici autorizați a doar câtorva state: SUA, Regatul Unit, Norvegia, Elveția, Japonia și China.
Măsurile necesare pentru adoptarea deciziei Consiliului European în acest sens au fost posibile cu sprijinul Uniunii Europene, prin Misiunea Înalților Consilieri UE. Acestea au inclus evaluarea legislației vamale naționale și alinierea acesteia cu cea a Uniunii Europene, misiuni de validare ale UE în Moldova, România și Germania, dar și dezvoltarea unei platforme informatice dedicate – un sistem complex de schimb de date pentru recunoașterea reciprocă a AEO, fiind primul sistem de legătură între autoritățile vamale ale Republicii Moldova și statele membre UE. Recunoașterea reciprocă a statutului de AEO va permite deținătorilor săi anumite beneficii, în primul rând un tratament prioritar la trecerea frontierei – o bandă specială dedicată acestora și un număr redus de controale.
La conferința de lansare a Programului, Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, a declarat: „Sunt mândră că suntem prima țară din regiune care obține recunoașterea reciprocă a agenților economici autorizați cu Uniunea Europeană. Este un statut pe care l-au obținut până acum state cu mult mai dezvoltate, precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Norvegia, Elveția sau Japonia. Acest rezultat reprezintă un puternic semnal de încredere pentru Guvernul pe care îl conduc, dar și pentru angajamentele pe care ni le- am asumat în domeniul eliminării corupției. Sper, astfel, să creștem capacitatea de export a produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene – un deziderat cu atât mai important în contextul situației economice dificile din regiune.”
La rândul său, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat: „Operatorii economici autorizați din Moldova vor beneficia de aceleași privilegii la frontieră ca și cei europeni. Aceasta înseamnă proceduri simplificate de vămuire, mai puțin timp petrecut la frontieră și mai puține cozi la punctele de trecere. Moldova este prima țară din vecinătatea UE cu care Uniunea a încheiat un asemenea acord și printre foarte puținele din lume care au un asemenea acord cu UE.
Implementarea programului a început la 1 noiembrie 2022.