Skip to main content

Tot mai multe primării își propun să elaboreze Planuri de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă

Primari, viceprimari și specialiști în managementul energetic din circa 20 de localități și-au consolidat cunoștințele privind elaborarea Planurilor de Acțiuni pentru Energie Durabilă și Climă în cadrul unei instruiri de două zile.

Participanții reprezintă semnatari noi ai Convenției Primarilor pentru Climă și Energie, care au aderat la inițiativa europeană în perioada 2020-2022.

Nicolae Olari, Șeful Direcției Politici în Domeniul Energetic, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, a încurajat localitățile să dezvolte și aprobe Planuri locale privind energie și climă. Potrivit oficialului, la nivel național, vor fi stabilite noi obiective pe domeniul energetic, eficiență energetică și reducerea de emisii, iar contribuția de la nivel local este de mare importanță.

Eficiența energetică este astăzi preocuparea esențială nu doar pentru primari, dar și pentru toți cetățenii, a remarcat Irina Plis, experta națională a Convenției Primarilor în Moldova. În acest context, aderarea la Convenție reprezintă un angajament puternic și, în multe cazuri, marchează un început nou, pe termen lung, în dezvoltarea durabilă a localității.

În calitate de parteneri ai evenimentului, UTM – Universitatea Tehnica a Moldovei, a găzduit cea de-a doua zi de instruire, împărtășind din experiența Centrului de Formare Continuă Eficiența Energetică a Clădirilor Publice.

Cu sprijinul experților, ca urmare a instruirii, participanții vor putea începe sau accelera procesul de implementare a Planurilor locale de Acțiune pentru energie durabilă și climă.

Instruirea a avut loc în cadrul proiectului CoM East III, sprijinit financiar de Uniunea Europeană.