Skip to main content

Studenții moldoveni, informați despre șansele de a studia în Europa prin Erasmus+

Campania națională „Information Day”, dedicată tinerilor interesați de posibilitățile oferite de Programul Erasmus+, a fost lansată de Oficiul Național Erasmus+ în Republica Moldova. Primele două evenimente, care s-au ținut la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea de Stat Pedagogică „Alecu Russo” din Bălți, au întrunit sute de studenți de la diverse instituții de învățământ din aceste două orașe.

Tinerii au fost familiarizați cu activitatea Oficiului Național Erasmus+, cu posibilitățile de studii de scurtă și de lungă durată în universități din țările europene. Participanților le-au mai fost oferite detalii despre mobilitățile de scurtă durată (International Credit Mobility), prin intermediul cărora studenții din Republica Moldova, înscriși la forma de învățământ cu frecvență, la Licență, Masterat sau Doctorat, pot studia până la 12 luni per ciclu de studii în instituții de învățământ superior din Uniunea Europeană. În cazul studenților la facultățile cu profil medical, această perioadă este de până la 24 de luni.

De asemenea, studenții au aflat despre Programele Comune de Masterat, oferite de consorții de universități, prin intermediul cărora au posibilitatea de a studia în cel puțin trei universități din diferite țări europene; și detalii despre accesarea burselor de cercetare în cadrul Acțiunii „Marie Curie”, a Programului „Horizon 2020”.

O premieră a campaniei din acest an l-a constituit prezentarea, de către Erasmus+ Youth Info Centru Moldova, a oportunităților puse la dispoziția tinerilor activi pe dimensiunea de tineret – evenimente de formare, conferințe, voluntariat etc. Iar studenții de la Bălți, care au beneficiat deja de mobilități în țările de Program Erasmus+, le-au povestit colegilor despre experiența de studiu, dar și schimbul intercultural de care au avut parte în universitățile din Norvegia sau România, alături de studenți Erasmus+ din alte state.

În 2017, pentru Republica Moldova au fost oferite 506 de mobilități noi pentru studenți, profesori și staff universitar. În cele trei selecții, care au avut loc până în prezent (2015, 2016 și 2017), țării noastre au fost acordate circa 1300 de mobilități în proiecte bienale.

„Information Day” este o campanie anuală de informare, organizată de către Oficiul Național Erasmus+ în Republica Moldova, ce are scopul de a prezenta oportunitățile Programului Erasmus+ în rândul studenților și tinerilor din țara noastră, precum și de a promova internaționalizarea studiilor, mobilitatea și schimburile de experiență între tineri. Campania „Information Day” va continua la universitățile din Cahul și Comrat.