Skip to main content

SUN DĂ-I FEST: energie curată în inima Chișinăului

09/08/2017

Mii de oameni au venit, pentru a cincea vară, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din capitală ca să descopere tehnologiile de producere a energiei regenerabile și să se delecteze cu melodii interpretate la instrumente muzicale alimentate de la panouri fotovoltaice. S-a întâmplat la cea de-a cincea ediție a SUN Dă-I Fest, eveniment organizat de Proiectul „Energie și Biomasă” (finanțat de UE și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare/PNUD), de Agenția pentru Eficiență Energetică și de POT Music.

Muzică, ateliere de lucru, jocuri interactive, inițiative eco ale tinerilor – sunt doar câteva dintre atracțiile evenimentului. Alături de acestea, vizitatorii au descoperit și inovațiile eco gândite și create de tinerii din școli și universități: microhidrocentrale, turbine eoliene construite din deșeuri, antenă solară parabolică, cuptoare solare, roboți, sisteme de monitorizare de la distanță a energiei consumate, modele de casă ce consumă doar energie regenerabilă.

Potrivit Dafinei Gercheva, Coordonatoare rezidentă ONU și Reprezentantă permanentă PNUD în Republica Moldova, există un interes sporit al oamenilor față de energia curată produsă în propria țară, ceea ce aduce cu sine și siguranță, locuri noi de muncă, noi afaceri și bani investiți în Republica Moldova.

Perimetrul SUN Dă-I Fest a fost plin de tehnologii de energie regenerabilă care funcționau în regim real: cazane pe biomasă ce produc energie termică, panouri fotovoltaice ce ne dau electricitate curată și colectoare solare ce încălzesc apa. Vizitatorii au testat automobilele, scuterele și bicicletele electrice, au aflat din prima sursă cum sunt promovate tehnologiile curate la noi în țară și au cunoscut istoriile oamenilor ce au renunțat la energia poluantă în favoarea celei curate.

De asemenea, SUN Dă-I Fest a venit cu un târg al meșterilor pasionați de lucruri autentice, care au expus spre vânzare obiecte decorative, bijuterii, tablouri create din produse naturale. Copiii au putut colora un safari plin de animale decupate din carton, aprinde becuri electrice cu ajutorul citricelor, alerga prin labirintul baloturilor de paie și descoperi alte secrete ale energiei din sursele naturii. Concursuri interactive la tema energiei regenerabile și ateliere practice de producere a energiei regenerabile, de reciclare a deșeurilor sau de preparare a bucatelor prietenoase mediului ambiant au fost organizate și pentru adulți. SUN Dă-I Fest a culminat cu un concert de muzică live, susținut de formații care au avut instrumentele muzicale alimentate de la energia solară.

Venim pentru al doilea an la acest festival și ne place. Muzică bună și cântată live în aer liber, tehnologii și inovații noi, activități și jocuri interesante atât pentru maturi, cât și pentru copii. E un mini-univers eco în care mi-aș dori să trăiesc continuu”, spune Elena Carafizi, care a venit împreună cu familia.

Proiectul „Energie și Biomasă”, etapa a doua, are o durată de trei ani (2015-2017). Proiectul are un buget total de 9,41 de milioane de euro, oferiți de UE și este implementat de PNUD. El continuă prima etapă a proiectului, implementat în anii 2011-2014, cu un buget total de 14,56 de milioane de euro, acordați de UE (14 milioane) și de PNUD (560.000). Mai multă informație despre proiect pot fi găsite pe www.biomasa.md sau pe pagina de Facebook a acestuia.

Ultimele oportunități