Suport continuu de peste 30 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană pentru locuitorii municipiului Cahul
Pe 23 iunie 2021, ambasadorul Uniunii Europene (UE), Peter Michalko și alți câțiva reprezentanți ai Delegației UE în Republica Moldova au efectuat o vizită în municipiul Cahul. Agenda delegației a inclus întâlniri cu autoritățile publice locale (APL), reprezentanți ai organizațiilor societății civile (OSC) și Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), beneficiarii proiectelor finanțate de UE și studenții Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul. În cadrul întrunirilor și a discuțiilor s-a pus accent pe sprijinul oferit de UE municipiului Cahul și comunităților.
La începutul vizitei, ambasadorul Peter Michalko a avuto întrevedere cu Nicolae Dandiș, primarul orașului Cahul. În cadrul acesteia s-au discutat proiectele din regiune în curs de implementare, dar și oportunitățile de viitor. Cu această ocazie, primarul Nicolae Dandiș și-a exprimat deschiderea pentru crearea unui consiliu local de transparență și anticorupție, care să monitorizeze utilizarea resurselor locale, în urma angajamentelor asumate la începutul programului „EU4Moldova: Regiuni cheie – Cahul”. Consiliul urmează să fie creat cu sprijinul proiectului anticorupție finanțat de UE și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).
Ulterior, ambasadorul Peter Michalko a participat la evenimentul „EU Talks”, organizat în incinta Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul. La momentul actual, Universitatea găzduiește unul dintre cele două Centre de Informare UE care activează în municipiul Cahul. Aici vorbitorii au evidențiat rezultatele obținute prin intermediul sprijinului oferit de UE, iar participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări acestora despre sprijinul UE și proiectele implementate în regiune. De asemenea, în incinta Centrului de Informare al UE a fost organizată o conferință online la care bibliotecarii au avut ocazia să discute cu reprezentanții UE și ai APL.
Parcul „Grigore Vieru” și grădinița „Prichindel” au fost următoarele destinații vizitate de reprezentanții Delegației UE în Republica Moldova. Ambele obiecte se află în plin proces de renovare cu sprijinul oferit de UE prin intermediul proiectului „EU4Moldova: Regiuni cheie – Cahul”. Vizita ambasadorului Michalko s-a încheiat cu întâlnirea unui grup de antreprenori, cu care, la fel a discutat despre rezultatele și impactul asistenței UE pentru sectorul de business, dar și pentru toți locuitorii municipiului Cahul.
Pe parcursul ultimilor ani Uniunea Europeană a oferit municipiului Cahul suport în valoare de peste 30 de milioane de euro, bani folosiți pentru implementarea proiectelor de infrastructură, dezvoltarea locală, modernizarea serviciilor sociale și sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii (ÎMM).