Skip to main content

Tinerii antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului sunt susținuți de UE

10/10/2023

Pe 22 mai 2023, la Tiraspol a avut loc conferința finală dedicată proiectului „Start pentru tineri”, care a reunit peste 60 de tineri antreprenori. Din 2020, Uniunea Europeană, prin intermediul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a susținut 39 de idei de afaceri cu peste 440.000 de euro.

Uniunea Europeană recunoaște importanța soluționării provocărilor cu care se confruntă oamenii și a promovării practicilor durabile. Prin urmare, am încurajat tinerii antreprenori să dezvolte afaceri care au un impact pozitiv asupra mediului, societății și comunităților. Această abordare nu numai că sprijină creșterea economică, ci și promovează o cultură a antreprenoriatului responsabil”, a menționat Magdalena Mueller-Uri, Șefa Secției Cooperare din cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. 

Afacerile noi lansate sau menținute grație susținerii UE-PNUD acoperă un spectru larg de servicii și produse, cum ar fi servicii de croitorie, studiouri culinare, cabinet veterinar, livrări sau producție alimentară (biscuiți, brânzeturi, vin, oțet, carne afumată) și industrială (mobilă, articole printate 3D, genți sau jucării eco). 

În cadrul conferinței, tinerii antreprenori beneficiari de granturi și-au împărtășit experiența și parcursul lor în lumea afacerilor. 

În contextul noilor realități de muncă impuse de multiplele crize, UE și PNUD au susținut procesele de menținere/creare de locuri de muncă în sectoare economice durabile și pregătite pentru viitor, dar și au încurajat tinerii care au ales să rămână acasă, decât să plece în străinătate.

Unul din acești tineri este Oleg Gorșenev. În 2020, el și-a lansat propria afacere și a început să producă biciclete și piese pentru acestea din fibră de carbon. „Din cauza condițiilor economice dificile, concetățenii noștri se află adesea în fața alegerii de a rămâne în țară sau de a pleca. Îmi place să trăiesc în orașul meu. Sunt parte a acestui oraș, a acestei țări. Voi lucra pentru a îmbunătăți viața oamenilor din regiune. Prin obținerea grantului, am reușit să ofer câteva locuri de muncă, astfel trei persoane și familiile lor au rămas acasă. Cred că, fără sprijinul afacerii mele, chiar și eu aș fi plecat”, relatează tânărul antreprenor.

Concursul de granturi „Start pentru tineri” a avut două ediții. În 2020, au obținut finanțare 26 de tineri antreprenori, iar în 2022 – alți 13. 

Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.

Ultimele oportunități

Postări înrudite