Skip to main content

UE ajută Republica Moldova în promovarea produselor autohtone tradiționale

Identificarea, în Republica Moldova, a potențialelor produse, băuturi și bucate tradiționale ce ar putea fi înregistrate și promovate în calitate de Specialități Tradiționale Garantate (STG), dar și a meșteșugurilor și obiectelor de artizanat autohtone cu potențial de a fi promovate sub Indicații Geografice (IG) sau Denumiri de Origine (DO), au constituit tema unei noi mese rotunde găzduită de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).

Subiectul a reunit specialiști din cadrul AGEPI, ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, precum și cercetători din cadrul unor instituții academice și producători interesați de promovarea produselor tradiționale. Scopul a fost de a intensifica conlucrarea între instituțiile de stat cu atribuții de elaborare a politicilor sectoriale și sectorul privat și non guvernamental în identificarea și promovarea STG, IG și DO.

Lilia Bolocan, directoare generală a AGEPI, le-a vorbit participanților despre sistemul de protecție a IG, DO și STG din Republica Moldova, care dispune de un cadru normativ în concordanță atât cu normele internaționale, cât și cu cele ale UE. Totuși, potrivit funcționarei, rezultatele înregistrate de către producătorii autohtoni sunt încă modeste. „Sistemul indicațiilor geografice stabilește reguli clare, care asigură monitorizarea calității pentru produsele alimentare din acest sistem. Cea mai dificilă problemă este atitudinea producătorilor, care trebuie să accepte și să înțeleagă că acest sistem le va îmbunătăți calitatea vieții”, a spus Lilia Bolocan.

Accentul principal, în cadrul întrunirii, a fost pus pe protecția și pe promovarea specialităților tradiționale, domeniu mai puțin cunoscut, dar cu un potențial înalt de dezvoltare, de perpetuare și de valorificare a tradițiilor, de stimulare a dezvoltării regionale etc. Participanților le-a fost demonstrate principalele etape de înregistrare și de promovare a STG în conformitate cu legislația națională. La rândul său, Yuriy Kapitsa, expert-cheie în domeniul proprietății intelectuale în cadrul Proiectului UE de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”, a vorbit despre felul în care funcționează în UE înregistrarea ca STG a produselor și bucatelor tradiționale. Iar Anatolie Fala, expert senior non-cheie în același proiect, a prezentat un studiu ce a cuprins exemple de bucate tradiționale din Republica Moldova, ce ar putea fi incluse în categoria celor protejate ca STG.

Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” a fost lansat în luna noiembrie 2016, pentru o perioadă de doi ani. Principalul beneficiar este Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.