Skip to main content
43855144782 4fddc8837e o scaled

UE și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sporesc sprijinul pentru întreprinderile mici din Moldova

05/02/2021

  • Dezvoltare economică & oportunități de piață
  • Economie și comerț
  • Ocuparea forței de muncă și antreprenoriatul
  • Conectivitate, eficiența energetică, mediul și schimbările climatice
  • Mediul & schimbările climatice

 

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va acorda un împrumut de 15 milioane EUR băncii ProCredit pentru a facilita accesul la finanțare al întreprinderilor micro, mici și mijlocii din Moldova prin intermediul liniei de credit EU4Business-BERD.  Noua finanțare, sprijinită din fonduri ale Uniunii Europene, va ajuta companiile să devină mai ecologice și competitive, și să profite de noi oportunități de export.

Pachetul financiar va permite întreprinderilor să investească în modernizarea echipamentelor și proceselor de producție conform standardelor UE în materie de calitate a produselor, măsuri privind securitatea și sănătatea, și protejarea mediului, în pofida crizei COVID-19. Asigurarea unor standarde înalte pentru produse le permite companiilor să devină mai orientate spre export și să-și comercializeze bunurile la scară largă, făcându-le totodată mai competitive pe piața locală. 

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituționali din Moldova. Până în prezent, a investit în jur de 1,42 miliarde EUR în peste 140 proiecte din țară pentru a sprijini întreprinderile private și infrastructura cheie, și pentru a construi o economie mai ecologică și mai durabilă.

Află mai multe

Comunicat de pres

Ultimele oportunități