Skip to main content
Photo: European Union

UE invită jurnaliști regionali din Moldova să participe la o vizită de studiu în Bulgaria

19/07/2021

  • Domenii transversale
  • Libertatea & independența mass-media
  • Mobilitate & contacte interpersonale
  • Educație și formare profesională

Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova invită jurnaliștii să aplice pentru un program de studii în capitala Bulgariei, Sofia. Acesta va avea loc în perioada 9 – 12 august 2021. 

În cadrul vizitei, participanții se vor familiariza cu evoluția socio-economică a Bulgariei ca stat membru al UE, cu relația și cooperarea dintre Bulgaria și Republica Moldova, funcționarea mass-mediei și societatea civilă din Bulgaria. Agenda vizitei de studiu va include întâlniri cu reprezentanții mai multor instituții relevante din Sofia.

Sunt invitați să depună cererile jurnaliștii interesați, reprezentanți ai mass-media  regionale independente, cu cel puțin un an de experiență în domeniu și interes de a reflecta temele privind relația UE-Moldova. Aplicanții trebuie să aibă cel puțin un nivel de bază de cunoaștere a limbii engleze. Documentele pot fi depuse în limbile română, rusă sau engleză.

Termenul limită pentru aplicare este 18 iulie. Formularul poate fi depus prin email, cu subiectul mesajului: „Formular de participare – Bulgaria”.

Programul face parte din șirul de vizite de studiu organizate de Delegația UE pentru presa regională din Moldova începând cu anul 2015. Anterior, jurnaliștii din Moldova s-au familiarizat cu UE în acțiune în Letonia, Lituania, Polonia, Estonia și în instituțiile europene de la Bruxelles.

Află mai multe

Comunicat de presă

Condiții și formular de cerere

 

Ultimele oportunități