UE ȘI BERD SUSŢIN DEZVOLTAREA ÎNTREPRINDERILOR DIN MOLDOVA
◊ BERD și UE oferă fonduri noi pentru susţinerea IMM-urilor din Moldova prin intermediul EXIMBANK
◊ Debitorii vor beneficia de granturi UE în urma unei investiţii reușite
◊ Stimularea competitivităţii și sustenabilităţii întreprinderilor
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a acordat un împrumut de 5 milioane de euro pentru EXIMBANK pentru sporirea competitivității microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și medii din Moldova (IMM-uri). Acordul de împrumut a fost semnat în data de 20 ianuarie 2022 de Președintele BERD, Odile Renaud-Basso, în prima sa vizită oficială în Republica Moldova.
Noua finanțare va permite întreprinderilor să investească în echipamente mai moderne și să își alinieze procesele la standardele Uniunii Europene (UE). O calitate mai bună a produselor și o producere mai eficientă într-un mediu de lucru mai sigur, și mai sănătos, vor ajuta întreprinderile să funcționeze cu succes atât la nivel local, cât și pe piața europeană.
Cel puțin 70% din noile fonduri vor fi utilizate pentru finanțarea tehnologiilor verzi, iar o treime va fi dedicată îmbunătățirii accesului la finanțare pentru companiile conduse de femei.
Debitorii vor fi eligibili pentru un grant de tip cashback în mărime de până la 15% din suma creditului în urma implementării cu succes a investițiilor acestora. Stimulentele financiare sunt finanțate de UE în cadrul inițiativei EU4Business.
Împrumutul BERD face parte din linia de credit EU4Business – BERD disponibilă în Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina.
BERD este un important investitor instituțional în Moldova și, până în prezent, a investit peste 1,54 miliarde de euro în țară prin 151 de proiecte. De asemenea, a oferit servicii de consultanță pentru peste 1.500 de firme din Moldova pentru a le ajuta să își îmbunătățească performanța și să se dezvolte.