UE și CEPOL lansează un proiect în valoare de 5,5 milioane de euro pentru a îmbunătăți capacitățile funcționarilor responsabili de aplicarea legii din Moldova
Uniunea Europeană și CEPOL au lansat astăzi un proiect care urmărește să consolideze capacitățile operaționale ale forțelor de ordine din Republica Moldova și să îmbunătățească prestarea serviciilor publice în domeniul securității.
Proiectul EU4Security Moldova va aborda nevoile identificate în programul sectorial al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Moldova pentru educație, integritate și digitalizare. Proiectul prevede alocarea de fonduri pentru a dota poliția Republicii Moldova cu tehnologie de ultimă generație pentru îmbunătățirea capacităților acesteia în lupta împotriva criminalității cibernetice și a traficului de arme de foc. EU4Security Moldova va facilita, de asemenea, formarea și consolidarea capacităților personalului MAI.
Finanțat de UE și implementat cu sprijinul MAI, proiectul va demara la scurt timp după evenimentul de lansare care a avut loc astăzi la Chișinău, Moldova, și se va desfășura pe o perioadă de trei ani.
Luând cuvântul la deschiderea evenimentului, Comisara Europeană pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat „EU4Security Moldova este un proiect important pentru consolidarea securității noastre comune, pentru menținerea în siguranță a cetățenilor noștri. Acesta va contribui la lupta împotriva traficului de arme de foc, care reprezintă o amenințare tot mai mare în Moldova, și împotriva criminalității cibernetice, care reprezintă în prezent o mare provocare. Per ansamblu, proiectul este un pas important în călătoria noastră spre un viitor european comun și spre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.”
Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros a precizat: „EU4Security Moldova este o dovadă a angajamentului nostru comun de a construi un viitor mai sigur, mai rezilient și mai incluziv. Sunt convins că eforturile noastre de colaborare vor avea un impact tangibil și pozitiv asupra peisajului de securitate din Moldova. Ministerul Afacerilor Interne este alături de colegii noștri din domeniul securității din Europa, iar schimbul de opinii de astăzi are o importanță deosebită pentru consolidarea cooperării și continuitatea acțiunilor viitoare”.
În cadrul evenimentului, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat angajamentul UE de a sprijini eforturile Republicii Moldova în procesul de integrare europeană: „Ne-am luat angajamentul să asigurăm că un număr sporit de funcționari din Moldova beneficiază de oportunități de formare profesională. Este esențial să facilităm consolidarea competențelor acestora și să dezvoltăm forțe de ordine care să fie la dispoziția și în slujba cetățenilor săi, în conformitate cu acquis-ul UE. Acest proiect este un semn al angajamentului de neclintit al UE în sprijinul acordat Republicii Moldova în realizarea aspirațiilor sale europene, în fortificarea securității și în consolidarea rezilienței sale.”
„Prin acest proiect, ne propunem să îi ajutăm pe omologii noștri din Moldova să prevină criminalitatea. CEPOL este gata să își intensifice eforturile de consolidare a capacităților personalului ministerului, astfel încât acesta să poată răspunde mai bine, acum și în viitor, la amenințările volatile la adresa securității naționale”, a declarat Alexandru Niculiță, șeful Direcției de cooperare internațională a CEPOL.
Despre CEPOL, Agenția Uniunii Europene pentru Formarea în Materie de Aplicare a Legii: CEPOL este centrul UE pentru formarea în domeniul aplicării legii. Aceasta facilitează prevenirea și combaterea infracțiunilor grave și a criminalității organizate, a terorismului și a amenințărilor emergente la adresa securității prin facilitarea și consolidarea cooperării transfrontaliere prin intermediul formării profesionale. Prin implementarea unor proiecte de cooperare internațională cu țări din afara UE, CEPOL construiește parteneriate de încredere și echitabile care contribuie la crearea unui ecosistem puternic de securitate europeană. Vizitați: https://www.cepol.europa.eu/international-cooperation