Un Centru în agricultura ecologică, deschis în stânga Nistrului cu sprijinul UE
Agricultorii de pe malul stâng al Nistrului pot beneficia de consultanță profesionistă în cadrul Centrului de consultanță în agricultură ecologică. Centrul a fost creat la inițiativa a patru asociații specializate din dreapta și din stânga Nistrului, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.
Centrul își desfășoară activitatea în satul Sucleia și oferă consultații gratuite atât pentru producătorii agricoli, cât și pentru micii fermieri. Specialiștii Centrului promovează reducerea sau minimalizarea fertilizanților și a pesticidelor, respectarea asolamentului, implementarea tehnologiilor moderne în agricultură. Totodată, fermierii pot găsi aici informații despre posibilitățile de accesare a unor granturi și fonduri pentru dezvoltarea afacerilor în agricultura ecologică.
Ideea de a crea un asemenea centru vine dintr-un proiect în care au fost implicate patru asociații de pe ambele maluri – „Cutezătorul” și „EcoAgriNord” din Fălești, „Vitality” din Tiraspol și „Belii Most” din satul Chițcani, raionul Slobozia. Cele patru organizații au creat o platformă comună de cooperare în domeniul agriculturii ecologice, primul pas fiind constituirea unei Asociații a Producătorilor de Produse Ecologice și Calitative. Potrivit președintelui Asociației „Vitality”, Veaceslav Bejenari, la această etapă scopul centrului este să convingă producătorii că fructele și legumele ecologice oferă acces la noi piețe de desfacere: „În 2017 am creat și trei loturi demonstrative în care am cultivat porumb, floarea-soarelui și căpșuni. Fermierii care le-au vizitat s-au convins de avantajele aplicării tehnologiilor prietenoase mediului – prelucrarea solului fără implicarea substanțelor chimice”.
Victor Cimpoieș, directorul Asociației „Cutezătorul”, este convins că agricultorii de pe cele două maluri au capacități de a produce fructe și legume ecologic pure. „Respectând această condiție, producția noastră va reuși să se impună pe marile piețe de desfacere”, afirmă el. Tocmai de aceea, proiectul a inclus și instruirea, în cadrul asociațiilor partenere, a formatorilor care acordă asistență fermierilor în producerea, certificarea, inițierea afacerilor agricole și comercializarea produselor.
Centrul de consultanță în agricultura ecologică a fost creat în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de UE și implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului prin implicarea în acțiuni comune a reprezentanților mediului de afaceri, liderilor comunităților locale sau ai societății civile.