Skip to main content

UNIUNEA EUROPEANĂ A SPRIJINIT MODERNIZAREA INSTITUŢIILOR DIN CANTEMIR, CARE SAU DEVENIT SURSĂ DE INSPIRAŢIE LA NIVEL NAŢIONAL

Instituțiile școlare din Cantemir, reabilitate și modernizate cu sprijinul Uniunii Europene, sunt sursă de inspirație în eficientizarea energetică a clădirilor publice. După finalizarea lucrărilor de reabilitare termică, mai multe vizite de studiu sunt organizate aici, pentru schimb de experiență și replicare a metodelor demonstrative.

Pentru cunoașterea bunelor practici, au vizitat orașul Cantemir și profesorii și managerii din 12 școli din Republica Moldova, care participă în proiectul „Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă a mediului școlar”, numit prescurtat „Spre o Școală mai Verde, Durabilă și Eficientă”. Coordonatorii au avut parte de un tur al Grădiniței nr. 2 și al Gimnaziului „Mihai Eminescu”, modernizate cu sprijinul Uniunii Europene. În decursul turului, au putut observa în mod practic diferitele soluții aplicate pentru îmbunătățirea condițiilor educaționale, precum izolarea termică, folosirea energiei solare pentru prepararea apei calde și energie, ventilarea încăperilor, amenajarea teritoriului etc.

Ecaterina Enciu, directoarea gimnaziului, a prezentat experiența participării în proiectele de eficiență energetică și mediu, iar Victoria Isac, directoare-adjunctă pe educație, a împărtășit experiența de la Cantemir în crearea de parteneriate comunitare pentru dezvoltarea durabilă și atragerea de investiții. „Fără parteneriat, nu este posibil de făcut proiecte mari și semnificative”, a menționat Irina Plis, manageră a proiectului „Spre o Școală mai Verde, Durabilă și Eficientă”.

„La Cantemir, m-a impresionat mult termoizolarea clădirilor, este totul plăcut atât la exterior, cât și eficient în interior”,

a remarcat Viorica Bălănel, membră a Echipei Verzi Slobozia Mare, Cahul, una dintre participantele vizitei de studiu.

Vizita de studiu în orașul Cantemir a fost organizată în cadrul proiectului „Accelerarea adoptării bunelor practici privind dezvoltarea durabilă a mediului școlar”, realizat de Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER), în parteneriat cu Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) și Asociația Jurnaliștilor de Mediu (AJMTEM).