Skip to main content

Uniunea Europeană oferă suport pentru 3.500 de elevi din sudul țării pentru a studia „disciplinele viitorului”

Cel mai complex program de cursuri extra-curriculare „Tekwill în Fiecare Școală” s-a extins în regiunea de sud a Republicii Moldova, mărindu-și comunitatea și oferind mai multe oportunități elevilor și cadrelor didactice. În anul de studii 2022-2023, în 55 de instituții de învățământ din sudul țării vor fi predate 8 cursuri IT pentru elevii interesați de dezvoltarea creativității și a competențelor tech, așa precum: design grafic, programarea algoritmilor, dezvoltarea aplicațiilor mobile etc. Inițiativa este implementată de ATIC, în cadrul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.

„Prin intermediul programului, ne-am angajat să contribuim la dezvoltarea competențelor elevilor de astăzi, pentru a fi mai pregătiți pentru profesiile de mâine. Educația STEM reprezintă una dintre prioritățile proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, iar în acest an vom oferi acces la peste 3500 de elevi  din sudul țării la aceste oportunități educaționale. Competențele obținute vor aduce rezultate pentru ei și pentru întreaga societate.”, afirmă Corina Andronic, manageră de proiect „EU4Moldova: Startup City Cahul”.

Și profesorii sunt implicați într-un program complex de formare profesională, în cadrul căruia  învăță metodologii și tehnici inovative de predare, fiind ghidați de experți în domeniu. Pentru a le oferi o educație la standarde înalte, în sudul țării au fost amenajate 9 laboratoare digitale echipate corespunzător, astfel încât elevii să poată lucra individual sau în grup, utilizând laptopuri, proiectoare, table digitale.

„Programul va oferi elevilor posibilitatea să-și dezvolte abilitățile, iar cadrelor didactice să însușească tehnologiile informaționale. Mulți absolvenți aleg să studieze Programare și Dezvoltare Web, de aceea, îi familiarizăm cu profesiile viitorului din clasele gimnaziale. Am efectuat un sondaj în rândul elevilor, confirmându-ne că vor să studieze domeniile tech în școală.”, menționează Rodica Cantea, directoarea gimnaziului „Enichioi”, satul Enichioi, Cantemir.

La nivel național, peste 50 de mii de elevi vor studia în acest an disciplinele „Tekwill în Fiecare Școală”, proiect susținut de USAID, Suedia, EU4Moldova și UNDP Moldova. TiFS are scopul de a pune în valoare capitalul uman al Republicii Moldova, luându-și angajamentul ca până în 2024 să conecteze la comunitate peste 90% dintre liceele din țară. Din 2020 până în prezent, programul a fost implementat cu succes în 234 de instituții de învățământ: https://tekwill.online/ro.