Uniunea Europeană și Fundația Soros Moldova lansează un program de granturi pentru eficiența energetică în servicii sociale
Cel puțin 35 de granturi, în sumă de cca 87.000 de euro fiecare, vor fi acordate în cadrul noului proiect. Granturile vor fi oferite organizațiilor societății civile care vor acționa în parteneriat cu autoritățile publice, pentru transformarea încăperilor, unde se prestează servicii sociale, în „clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero” și pentru activități de mobilizare comunitară.
Proiectul „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale” este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Fondul de Inovații Sociale din Moldova (FISM).
„Programul lansat astăzi, cu un buget de peste 4 milioane de euro, reafirmă angajamentul Uniunii europene de a susține Republica Moldova, în aspirația sa de aliniere la standardele Uniunii, în special în ceea ce privește atingerea neutralității climatice. Mai mult, sunt foarte bucuros că beneficiarii finali ai acestui proiect vor fi oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijinul nostru astăzi. Grație acestui proiect încăperile unde sunt prestate servicii sociale vor fi modernizate pentru a fi asigurate cu un nivel ridicat de eficiență energetică, iar fondurile economisite vor putea fi reinvestite în dezvoltarea mai amplă a serviciilor sociale.”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
În realizarea inițiativelor de sporire a rezilienței sociale, Fundația Soros Moldova acordă atenție deosebită dezvoltării parteneriatelor dintre actorii implicați. „Până acum, datorită suportului Uniunii Europene am reușit să dezvoltăm peste 80 de servicii sociale în toată țara. Succesul sustenabilității acestor servicii ține de implicarea noastră a tuturor: societate civilă, autorități publice locale și guvern. Este nevoie de planificare bugetară adecvată, asigurarea continuă a calității, dar și de menținerea unui personal calificat, empatic și profesionist”, a declarat Daniela Vidaicu, Directoarea executivă a Fundației Soros Moldova.
Pe parcursul implementării proiectului, Fondul de Inovații Sociale din Moldova va asigura asistența tehnică pentru organizațiile societății civile care vor beneficia de granturi, iar Keystone Moldova vor consulta organizațiile în mobilizare comunitară și dezvoltarea activităților de sensibilizare publică, privind consumul responsabil de energie și promovare a eficienței energetice.
Informații de context
Proiectul „Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale” are bugetul total de circa 4,8 mln Euro, din care circa 4,3 mln Euro – sunt alocați de Uniunea Europeană, iar peste 500,000 Euro este suma co-finanțată de Fundația Soros Moldova. Proiectul este implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Fondul de Inovații Sociale din Moldova (FISM), cu durata de 36 de luni, începând din februarie 2024.
Obiectivul general al proiectului este abilitarea organizațiilor societății civile (OSC) din domeniul social să devină piloni puternici în dialogul de politică socială și în consolidarea comunității incluzive pentru grupurile vulnerabile.
Pentru informații adiționale, contactați: Dmitri Gudumac, tel. 079753891, email: dgudumac@soros.md.