Skip to main content

Uniunea Europeană sprijină dezvoltarea Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în Republica Moldova

În luna februarie a anului 2020, GAL-ul „Valea Cuboltei” a primit cerere de aderare din partea localităților învecinate Pelinia și Miciurin, așa încât de la aproximativ 12.400 de locuitori, GAL-ul a ajuns să numere în total 21.400 de locuitori. Odată cu extinderea și creșterea numărului de localități membre, în microregiune au apărut noi oportunități.

GAL „Valea Cuboltei” a oferit suport pentru 12 micro-proiecte prin intermediul Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER-UE 2020. Creșterea numărului de localități-membre a contribuit la sporirea calității concursurilor locale și la diversificarea ideilor de microproiecte depuse: „Dacă în primul apel de propuneri era vorba de amenajarea zonelor, în al doilea an, am primit aplicații diverse.

Comunitatea locală a început să vadă mai larg, fiind susținute ideile care aduc rentabilitate economică tuturor locuitorilor din microregiune, cum ar fi servicii de colectare a deșeurilor, iluminatul stradal cu panouri solare, echipament de prelucrare a furajului, și altele”, precizează Natalia Rotari, manager GAL „Valea Cuboltei”.