Skip to main content

Uniunea Europeană susține dezvoltarea organizațiilor societății civile

24/09/2020

IREX Europe oferă o evaluare organizațională internă urmată de sesiuni de formare și consultanță personalizată pentru cinci organizații ale societății civile din Republica Moldova în cadrul proiectului Dezvoltarea Capacităților Organizațiilor Societății Civile, finanțat de Uniunea Europeană.

Un apel pentru aplicații a fost publicat în această vară orientat spre organizațiile societății civile mici și mijlocii, de preferință din afara Chișinăului sau care lucrează cu beneficiari din toată Moldova, inclusiv în cele mai îndepărtate regiuni.

După un proces de evaluare minutios și interviuri aprofundate cu candidații preselectați, au fost selectate primele patru organizații: Primăvara care ne unește, Centrul de Drept al Avocaţilor, Viața fără leucemie și Asociația bibliotecarilor din Republica Moldova. Un memorandum de înțelegere a fost semnat cu fiecărei organizație

Evaluările capacității organizaționale au început acum cu fiecare dintre aceste organizații și vor fi urmate de elaborarea de planuri strategice și formare personalizată și sprijin pentru implementarea acestora.

De asemenea, au fost lansate apeluri pentru susținerea campaniilor de advocacy și a evenimentelor de bază din toată țara, care vor avea loc mai târziu pe parcursul anului. Organizațiile s-au arătat foarte interesate de oportunități ceea ce e demonstrat prin numărul mare de aplicații –  peste 100 de cereri.

Ultimele oportunități