Uniunea Europeană susține producătorii și agricultorii din raionul Căușeni prin acces la tehnologii și echipament agricol performant
În data de 12 iulie 2022 a fost lansat proiectul „Agri-Hub Căușeni: infrastructură comunitară de răcire și procesare a fructelor și legumelor” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de către Primăria orașului Căușeni. Grantul oferit de UE în cadrul proiectului, în valoare de 660.000 euro, constituie un sprijin considerabil pentru creșterea economică a raionului și crearea locurilor de muncă la nivel local și regional prin implementarea abordărilor inovatoare și eficiente în agricultură în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii.
Proiectul prevede construcția sediului unui Agri-Hub, care va utiliza tehnologii moderne de eficiență energetică și va fi gestionat de către Primăria orașului Căușeni prin parteneriat public-privat. Agri-Hub-ul va fi dotat cu instalații de curățare a fructelor și legumelor, echipament de răcire și de prelucrare a fructelor și legumelor. Mai mult, acesta va dispune de propria sa linie de ambalare și localizare a cutiilor cu produse. Utilajul tehnic procurat pentru echiparea Agri-Hub-ului va fi certificat conform standardelor moderne în vigoare.
Prin urmare, proiectul va contribui la susținerea producătorilor și agricultorilor locali prin acces la tehnologii și infrastructură modernă de păstrare, răcire, procesare și ambalare a produselor, generând venituri mai mari întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea, prin intermediul proiectului vor fi oferite noi oportunități pentru producătorii din regiune de a accesa piețe mai mari și de a extinde volumul și diversitatea producției. Cu susținerea UE, cetățenii din raionul Căușeni și din regiune vor beneficia de dezvoltare economică, noi locuri de muncă, sporirea nivelului de trai și a calității vieții la nivel de comunitate.
„Uniunea Europeană a oferit acest sprijin de 660.000 de euro în beneficiul producătorilor agricoli din Căușeni pentru a îi susține în accesarea serviciilor calitative de păstrare, procesare și ambalare a produselor locale, conform celor mai înalte standarde. Noul Agri-Hub va oferi acces și la alte piețe de desfacere pentru comercializarea produselor locale din Căușeni. Ulterior, la nivel local și regional vor fi create mai multe locuri de muncă și vor fi generate oportunități economice, care sunt esențiale pentru creșterea nivelului de trai a populației.”, a declarat Aurica Butnari, Manager de proiect, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
În cadrul evenimentului de lansare a proiectului, publicul a fost informat despre principalele obiective ale noului proiect și despre facilitățile moderne ce care vor beneficia atât producătorii locali, cât și cetățenii din regiune grație faptului că vor avea acces la produse în afara sezonului, acestea fiind păstrate și ambalate într-un mod special, ce va permite consumul cu un termen de valabilitate mai mare. Totodată, echipa proiectului a prezentat o cercetare de piață privind preferințele și cerințele consumatorilor, în special, cele mai solicitate produse pe piața locală, astfel încât noul Agri-Hub care va fi construit, să pună la dispoziția cetățenilor produsele de care aceștia au nevoie cel mai mult. Pe parcursul discuțiilor în panel, au fost puse în discuție instrumente robuste și inovative de creștere a competitivității producătorilor locali și oportunități de finanțare și dezvoltare a micilor producători. Ulterior, publicul a fost invitat să participe la un tur local, unde micii producători agricoli și-au etalat și prezentat produsele agricole locale și regionale.
„Raionul Căușeni are un potențial enorm, atât pentru dezvoltare cât și pentru investiții – locația, clima prielnică pentru dezvoltarea agriculturii, cultură antreprenorială și multe altele. Sunt convins că acest proiect finanțat de Uniunea Europeană va contribui semnificativ la modernizarea și îmbunătățirea infrastructurii comunitare pentru asociațiile de agricultori, în special micii producători locali și regionali, iar viitorul Agri-Hub pe care îl vom construi va deveni model pentru multe alte orașe din țară. Vom face tot ce putem în cadrul primăriei pentru a contribui la o viață mai bună pentru fermieri și populația de aici din Căușeni.”, a menționat Anatolie Donțu, Primarul orașului Căușeni.
Proiectul „Agri-Hub Căușeni: infrastructură comunitară de răcire și procesare a fructelor și legumelor” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de către Primăria orașului Căușeni. Scopul proiectului este de a stimula creșterea economică și crearea durabilă a locurilor de muncă în raionul Căușeni, prin sprijinirea creării valorii adăugate și a inovațiilor. Proiectul prevede înființarea unui Agri-Hub: o facilitate complexă de sprijin comun pentru fermierii, producătorii și vânzătorii de pe piață locală din raionul Căușeni. În plus, cu suportul UE, proiectul va contribui la asigurarea accesului producătorilor locali la echipament modern, care va fi achiziționat pentru a reduce semnificativ pierderile de materie primă. Astfel, producătorii locali vor beneficia de depozite frigorifice și instalații de procesare performante, iar produsele locale, ulterior vor fi ambalate și comercializate pe piețele locale și regionale sub un brand certificat și atractiv, nou înființat, de asemenea cu suportul Uniunii Europene.
Proiectul face parte din Facilitatea „Primarii pentru Creștere Economică” (2021–2024), faza II, lansată și finanțată de Uniunea Europeană pentru a susține primarii și orașele din țările Parteneriatului Estic (EaP), inclusiv Republica Moldova.