Skip to main content

Uniunea Europeană: vom susține direct businessul din Republica Moldova

„Dezvoltarea ecosistemului antreprenorial în Republica Moldova”, acesta a fost genericul conferinței dedicate celor zece ani ai Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Gândită și desfășurată în cooperare cu Proiectul „Asistență tehnică pentru implementarea DCFTA”, conferința a făcut bilanțul primului deceniu de activitate ai acestei structuri.

Participanții au scos în evidență impactul tuturor proiectelor, programelor și acțiunilor întreprinse de ODIMM timp de zece ani și care au contribuit la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din Republica Moldova prin diverse mecanisme. Între acestea se numără reforma cadrului de reglementare, promovarea accesului pe piață, dezvoltarea capitalului uman, facilitarea accesului la finanțare, oferirea sistemelor de sprijin, promovarea educației și a formării antreprenoriale.

Vitalie Iurcu, viceministru al Economiei, a menționat că, timp de un deceniu, de programele și proiectele implementate sau gestionate de ODIMM au beneficiat peste 100.000 de persoane. Peste 2500 de companii au primit finanțare în valoare de circa 235 de milioane de lei; au fost deschise 11 incubatoare de afaceri și au fost create peste 3700 de locuri de muncă. El a asigurat angajamentul Guvernului de a sprijini în continuare ODIMM, iar astfel – întregul sector IMM din țara noastră.

Potrivit ES Pirkka Tapiola, Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, realizările ODIMM întru dezvoltarea unui sector IMM dinamic și puternic sunt de-a dreptul remarcabile. El a menționat, în mod special, faptul că sprijinul acordat ODIMM a fost suportul permanent cel mai de durată, oferit de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Ambasadorul a spus, totodată, că UE intenționează să susțină în continuare activitatea ODIMM în domeniul IMM și al antreprenoriatului, dar că de acum încolo o va face de o manieră mai directă, fondurile UE fiind oferite direct Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

Tot pentru încurajarea businessului moldovenesc – de această dată, în domeniul agricol – echipa proiectului „Asistență tehnică pentru implementarea DCFTA” a realizat, în comun cu Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), publicația „Doi ani de la implementarea ZLSAC și impactul asupra comerțului agricol din Republica Moldova”.

Publicația prezintă o evaluare comprehensivă a impactului implementării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE (ZLSAC) asupra modificării cantitative și calitative a exporturilor și importurilor de produse agricole și agroalimentare, precum și asupra reorientării geografice a acestora în relațiile comerciale ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. „Unul dintre impacturile majore ale ZLSAC a fost reducerea tarifelor și alinierea standardelor comerciale agricole la cele ale Uniunii Europene. Acest fapt a condiționat, în anul 2016, o creștere de peste 25% a exportului de produse agricole moldovenești, comparativ cu 2014”, se arată în studiu.