Skip to main content

#UpgradeCahul: cum va contribui la digitalizarea regiunii EU4Moldova: Startup City Cahul

Simplu, rapid și în doar câteva click-uri! Astfel urmează a fi realizat accesul locuitorilor la serviciile publice locale, odată cu implementarea digitalizării în cadrul municipalității și al orașului. Transformarea digitală de impact are toate ingredientele necesare: infrastructura avansată, angajamentul autorităților, parteneri de dezvoltare, precum și o comunitate pregătită să contribuie la realizarea acestui obiectiv.

Cu suportul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul” implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia, în următorii ani vor fi dezvoltate mai multe inițiative pentru accelerarea procesului de digitalizare a regiunii Cahul. Una dintre ele a fost organizarea unui studiu local și a unei  serii de evenimente de consultare a cetățenilor din comunitate, pentru a identifica necesitățile lor digitale.

Astfel, potrivit studiului, intervențiile de modernizare și digitalizare vor cuprinde mai multe arii: servicii municipale online (aplicația e-Cahul, portalul municipiului Cahul, cadastru, Mpay etc.); educație (e-Grădiniță, e-Școală, instruirea angajaților din sectorul public etc.); medicină (e-Sistem de consultanță primară și management etc.); transport (e-Transport, e-Parking etc.); turism (hărți turistice digitale, activități, evenimente, trasee online pentru cicliști, ghiduri audio pentru muzee etc.); cultură (platformă dedicată evenimentelor „EU4Moldova: Startup City Cahul” va contribui la realizarea viitoarelor acțiuni de digitalizare a regiunii de sud, inclusiv prin crearea unui centru tehnologic de inovații „Eu4Innovation Centre”. Acesta va avea un efect de stimulare a regiunii de sud, prin dezvoltarea unor inițiative educaționale menite să crească alfabetizarea digitală și conectarea comunităților pentru crearea unui mediu propice dezvoltării soluțiilor IT.