25 de specialiști anticorupție și-au consolidat cunoștințele în managementul proiectelor și atragerea finanțării externe
25 de specialiști din principalele instituții anticorupție ale țării, Centrul Național Anticorupție, Autoritatea Națională de Integritate, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au participat la un curs intensiv de instruire, cu durata de 16 zile, în managementul proiectelor și atragerea finanțării externe.
Obiectivul programului a fost dezvoltarea competențelor necesare pentru proiectarea, implementarea și monitorizarea proiectelor, precum și pentru aplicarea la finanțări din diferite surse naționale sau externe.
O ceremonie festivă de înmânare a certificatelor a avut loc la Centrul Național Anticorupție, marcând încheierea cursului. Serghei Carapunarli, director adjunct al Centrului Național Anticorupție, și Žydrūnas Bartkus, Înalt Consilier UE în domeniul anticorupției, combaterii spălării banilor și recuperării și gestionării activelor, prezenți la eveniment, au apreciat implicarea participanților și i-au încurajat să aplice cunoștințele și abilitățile dobândite pe parcursul programului în activitatea lor zilnică, contribuind astfel la o performanță instituțională consolidată și la o implementare mai eficientă a proiectelor în cadrul instituțiilor participante.
Programul de instruire a fost organizat în cadrul proiectului finanțat de UE „Moldova este Europa – Suport pentru Integrarea în UE”.



